Președintele Nicușor Dan, la Summitul B9: Avem nevoie de un NATO mai puternic, de o conexiune transatlantică mai puternică. Avem o îngrijorare pe termen lung în ceea ce privește securitatea pe zona Mării Negre
Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat, luni, în cadrul conferinței de presă comune de la Summitul B9 de la Vilnius că este nevoie de un NATO mai puternic, de creșterea cheltuielilor pentru apărare și producției de echipamente militare.
Nicușor Dan și-a început discursul la conferința de presă comună în aplauzele asistenței, după ce a subliniat că este prima sa deplasare oficială externă după alegerea în funcția de președinte al României.
Președintele Nicușor Dan a amintit că formatul B9 a început acum 10 ani, de la atacurile Rusiei asupra Crimeei, atunci când exista ‘o amenințare potențială a Rusiei’, care a devenit „reală”.
Nicușor Dan, președintele României: Suntem în cadrul unui război în Ucraina, care e în desfășurare de mai bine de 3 ani și toate țările noastre se confruntă cu un război hibrid, cu acțiuni hibride. Pentru noi, membrii formatului B9, dar și pentru aliații nordicii, avem consens în acest scop. Așa cum bine știți, cea mai mare parte a discuției a fost pentru a pregăti summitul de la Haga și sunt extrem de mulțumit că majoritatea participanților au fgost de acord cu elemente foarte importante. Avem nevoie de un NATO mai puternic, de o conexiune transatlantică mai puternică. Nu doar să ne creștem cheltuielile cu apărarea, dar și să fim capabili să producem echipamente militare pentru a ne apăra. Amenințarea nu este doar clasică militară, avem acțiuni hibride foarte importante împotriva țărilor noastre. Sunt foarte mulțumit că toți participanții sunt de acord că trebuie să sprijinim Ucraina.
Citește și Volodimir Zelenski l-a invitat pe Nicușor Dan să viziteze Ucraina
Președintele Nicușor Dan a atras atenția asupra problemelor de securitate din zona Mării Negre și a mulțumit pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.
Nicușor Dan, președintele României: În ceea ce privește interesul românesc, aș dori să pun accent pe faptul că avem o îngrijorare pe termen lung în ceea ce privește securitatea pe zona Mării Negre, incluzând aici și Republica Moldova. Aș dori să mulțumesc special partenerilor noștri pentru că continuă să sprijine Republica Moldova în procesul de integrare europeană. În final am propus și mă bucur că toată lumea a fost de acord ca următorul summit să fie organizat la anul, în București.

Preşedintele României, Nicușor Dan, a participat la primul summit în calitate de șef al statului, în Lituania, la Vilnius, la reuniunea în format București 9 și a statelor nordice.
Principala temă a discuțiilor a fost creșterea cheltuielilor pentru apărare, în contextul creșterii amenințărilor venite din partea Rusiei.
Noul obiectiv convenit este alocarea a 5% din PIB pentru Apărare. În plus, România, Polonia și țările nordice și-au exprimat sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO.