Papa Francisc, în stare critică, dar stabilă. Suveranul Pontif s-a ridicat din pat și a lucrat

Papa Francisc/Foto: Profimedia Images
26 February 2025, 09:56

Papa Francisc a avut o noapte liniştită, se odihneşte şi continuă tratamentul pentru dubla pneumonie de care suferă, a transmis Vaticanul, cu puţin timp în urmă.

Starea să rămâne critică, dar stabilă. Suveranul Pontif nu a mai avut crize respiratorii, iar indicatorii hemodinamici sunt în valorile normale.

Un oficial de la Vatican a împărtăşit presei, sub rezerva anonimatului, întrucât nu era autorizat să discute despre starea Suveranului Pontif, că Papa Francisc mănâncă singur, se deplasează prin camera de spital şi chiar lucrează.

Ieri, s-a întâlnit cu cardinalul Pietro Parolin, numărul doi al Vaticanului, și cu adjunctul acestuia. Cu toţii au discutat despre cazuri de sanctificare. În plus, au fost anunțate noi numiri, care au avut nevoie de aprobarea Papei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite