Orgoliile mocnesc. Cine este șeful când vine vorba de apărare: NATO sau UE?

Atât NATO, cât și UE doresc să cheltuiască 100 de miliarde de euro pentru apărare, ceea ce duce la ciocniri între cele două instituții de la Bruxelles, scrie POLITICO.

Uniunea Europeană își îmbracă pantalonii de camuflaj și își încordează mușchii în materie de apărare. NATO nu este mulțumită.

De ani de zile, cele două instituții cu sediul la Bruxelles abia dacă au comunicat când a venit vorba de apărare, cu excepția unei cooperări militare în zone precum Balcanii – pentru că nu au fost nevoite. Apărarea a fost domeniul NATO (este o alianță militară, la urma urmei), în timp ce UE s-a ocupat de comerț, agricultură, schimbări climatice și lucruri precum standardele pentru brânzeturile de patrimoniu.

Totul a fost rezumat printr-o sintagmă populară în cercurile militare: „SUA luptă, ONU hrănește, UE finanțează”.

Acest lucru se schimbă acum.

Tot mai multe voci cer ca următoarea Comisie Europeană – care va fi formată după alegerile europene din iunie și care va fi condusă probabil din nou de Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării – să aibă primul comisar pentru Apărare din istorie. Persoana care ar ocupa acest post ar fi responsabilă de alocarea a miliarde de euro industriei de apărare a Europei, pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor proprii ale blocului, precum și ale Ucrainei.

Comisia a prezentat, de asemenea, o strategie industrială europeană de apărare, alături de un fond de numerar de cel puțin 1,5 miliarde de euro, cu scopul ca UE să înceapă, în sfârșit, să-și facă simțită amprenta în ceea ce privește apărarea.

Liderii UE încearcă să găsească bani pentru a stimula apărarea UE și au cerut Comisiei să „exploreze toate opțiunile” până la summitul din iunie. Diplomații spun că liderii sunt de acord privind necesitatea banilor, dar nu și legat de modalitățile de finanțare.

Stimulat de războiul din Ucraina și de potențiala revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, blocul vrea ca membrii săi să înceapă să se gândească la propriul viitor în materie de apărare, unul în care să nu se bazeze excesiv pe Statele Unite.

La NATO, unde SUA sunt membrul-cheie și care s-a bucurat timp de decenii de supremație asupra modului în care majoritatea țărilor UE își coordonează politicile de apărare, se trag semnale de alarmă.

„Nu se poate ca [UE] și NATO să prezinte Germaniei, Danemarcei sau Poloniei două liste contradictorii de obiective”, a declarat luna trecută secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, reporterilor.

Acestea sunt cuvinte puternice din partea lui Stoltenberg, de obicei ultra-diplomatic.

„Ceea ce este important este că, bineînțeles, NATO este organizația care trebuie să stabilească țintele de necesitate… pentru câte tancuri de luptă, câte avioane, câte nave, ce fel de pregătire și așa mai departe”, a adăugat el.

Dacă mesajul său nu era suficient de clar, șeful norvegian al alianței a adăugat: „Aceasta este responsabilitatea principală a NATO”.

Săptămâna trecută, Stoltenberg a subliniat îngroșat, de asemenea, că NATO este cel mai mare furnizor de securitate pentru Kiev.

Echipa sa a vehiculat ideea unui fond de 100 de miliarde de euro pe cinci ani pentru Ucraina; există, de asemenea, un plan al NATO de a prelua formatul Ramstein, administrat de SUA, care organizează ajutorul militar pentru Ucraina.

Cu toate acestea, anumite țări europene au îndoieli față de acest nivel de angajament monetar – se spune că unii miniștri de externe au dat ochii peste cap în timpul prezentării lui Stoltenberg la începutul acestei luni. Șeful NATO a insistat, spunând că va lucra la planul de finanțare masivă în perioada premergătoare marelui summit NATO din iulie de la Washington.

Aceeași cifră de 100 de miliarde de euro este populară și la nivelul UE: suma a fost avansată de comisarul pentru Piața Internă, Thierry Breton, pentru un fond de apărare al UE, precum și de Estonia.

Oficialii UE insistă că blocul comunitar are un rol financiar de jucat.

„Trebuie să construim un astfel de instrument financiar sustenabil pentru a proteja securitatea europeană”, a declarat pentru POLITICO Tomáš Kopečný, trimisul ceh pentru reconstrucția Ucrainei și fost ministru adjunct al Apărării.

Multe depind de poziția Washingtonului.

„În cazul în care SUA ar fi de acord [cu] un fond comun, să îl facem în cadrul NATO. În cazul în care vor să continue să o facă în mod bilateral, să o facem sub umbrela UE”, a spus Kopečný.

Acapararea puterii

Scepticismul NATO față de incursiunile UE în domeniul apărării este profund.

Cei din interiorul Alianței consideră că planurile UE ar putea uzurpa puteri considerate de mult timp sacrosancte pentru alianța veche de 75 de ani și spun că dorințele de reglementare ale blocului ar putea afecta planurile NATO.

De asemenea, este larg răspândită teama că UE ar putea să comploteze pentru a-și stabili propriile standarde pentru muniție, distincte de cele ale alianței, care sunt în vigoare de o jumătate de secol.

Într-o scrisoare pe care Stoltenberg i-a trimis-o lui von der Leyen pe 26 ianuarie, consultată de POLITICO, el a avertizat: „Sunt îngrijorat de potențiala suprapunere cu activitățile NATO existente”, adăugând: „În special, aș fi îngrijorat dacă UE ar trece la stabilirea de standarde pentru muniții”.

NATO este responsabilă pentru tipurile și stocurile de muniție – cât de mult să dețină, ce tipuri să păstreze -, pentru a se asigura că acestea pot fi interoperabile peste granițe, astfel încât, de exemplu, un glonț francez să poată fi tras printr-o țeavă germană.

Îngrijorările sunt de ambele părți.

„Există din partea UE, atunci când vine vorba de probleme de apărare, un pic de sentiment de nou-venit și de partener junior”, a declarat Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, care este în prezent expert în apărare la think tank-ul Consiliului European pentru Relații Externe. Grand a adăugat că pare să existe „un pic de teamă” din partea UE că „dacă dăm prea mult… dacă recunoaștem prea mult că NATO are expertiza… nu vom avea autonomia noastră strategică”.

Dar Stoltenberg a spus foarte clar cine stabilește standardele în materie de apărare și securitate – și nu este UE.

„Avem nevoie de o singură instituție care să stabilească standardele, astfel încât standardele NATO pentru interoperabilitate, pentru comunicații, pentru interschimbabilitatea muniției, toate acestea să reprezinte un singur set de standarde”, a declarat șeful NATO. „Nu două seturi de standarde, atunci vom obține exact opusul.”

Cu toate acestea, șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a apărat demersul UE de a face mai mult în ceea ce privește industria de apărare.

„Pacea nu mai este un dat, din nefericire. Războiul este la granițele noastre”, a declarat el luna trecută. „Războiul de agresiune al Rusiei a adus un mare sentiment de urgență pentru a intensifica capacitățile noastre industriale de apărare.”

Pentru UE, potențiala revenire a lui Trump ca președinte al SUA face cu atât mai urgentă consolidarea rapidă a capacităților de apărare ale Europei.

Într-un discurs din februarie, von der Leyen a declarat că ar fi nevoie de o „nouă mentalitate europeană de apărare”, deoarece „nu avem controlul asupra alegerilor sau deciziilor din alte părți ale lumii”.

Dușmanii de la Bruxelles

Pe măsură ce competențele celor două instituții se estompează, concurența dintre ele crește.

„Este destul de clar că există, de asemenea, un efort din partea alianței atlantice pentru a egala sau chiar depăși efortul depus de Uniunea Europeană în acest domeniu”, a declarat Antonio Missiroli, fost secretar general adjunct al NATO pentru provocări de securitate emergente.

La complexitatea situației se adaugă faptul că membrii celor două se suprapun în mare măsură, iar banii în cauză provin dintr-o singură sursă națională.

„Există acum 23 [de țări] care fac parte din ambele organizații și cred că unele dintre ele, în special, s-ar putea să se simtă sub presiune”, a spus Missiroli.

Poate că există neîncredere între instituții, dar la nivel personal Stoltenberg o place pe von der Leyen. Cei doi lucrează împreună în mod regulat – și în mod amical.

„Îi place foarte mult stilul ei, mai ales când vine vorba de conducerea ei în ceea ce privește Ucraina”, a declarat o persoană apropiată șefului NATO, căreia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi liber.

Într-adevăr, von der Leyen a fost la un moment dat vehiculată ca un posibil succesor al lui Stoltenberg, al cărui mandat expiră anul acesta.

Cei doi au făcut călătorii comune în toate cele trei țări baltice atât înainte, cât și după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022. De asemenea, au susținut o conferință de presă comună la Conferința de Securitate de la Munchen din februarie.

„Dragă Ursula, este întotdeauna minunat să fiu împreună cu tine”, a declarat Stoltenberg, de obicei încordat, în fața camerelor de luat vederi din Munchen. „Iar tu, Ursula, ai jucat un rol-cheie în ridicarea cooperării NATO-UE la niveluri fără precedent”.

„În ziua invaziei, tu și cu mine am stat cot la cot și am transmis un mesaj clar de susținere poporului ucrainean”, a amintit Stoltenberg, omițând cu nonșalanță cealaltă persoană care se afla și ea pe scenă în acel moment, președintele Consiliului European, Charles Michel.

Dar există mai puțină încredere la nivelurile inferioare ale NATO și ale Comisiei.

„Paradoxul este că, la cel mai înalt nivel, vedem o relație de lucru destul de bună și prietenoasă între Stoltenberg și von der Leyen, în special. Apoi, avem multe schimburi informale între angajați”, a declarat Grand, fost înalt oficial NATO. „Dar în momentul în care trebuie să devenim foarte practici și serioși pentru a lua decizii, ne lovim de un amestec de rivalități instituționale, de lipsă de cunoaștere reciprocă și de detalii politico-juridice.”

Grand a reamintit că, atunci când era încă la NATO, era în mod obișnuit ținut la distanță de anumite persoane la reuniunile UE la care era invitat, din cauza rolului său în cadrul alianței, chiar dacă este francez. De asemenea, ar fi la fel de complicat cu aliații să asigure participarea UE la reuniunile NATO dincolo de un scurt segment dedicat actualizărilor reciproce.

Cu o ocazie deosebit de tensionată, a spus Grand, un coleg din UE a încercat să împiedice un vorbitor turc din partea NATO să participe la o reuniune comună. Turcia este membră a NATO, dar nu și a UE.

„A trebuit să spun: ”F*** you, nu am de gând să aleg oamenii după steag””, a spus Grand.

Disputa teritorială a Turciei cu Cipru – un stat UE care nu este membru NATO – complică, de asemenea, lucrurile între cele două instituții.

Diplomații turci de la NATO nu sunt dispuși să lase personalul alianței să împărtășească prea multe informații cu UE, deoarece oficialii ciprioți ar putea avea acces la ele.

Toate acestea fac ca cooperarea dintre cele două să fie tensionată, iar presiunea de a se recalibra pentru o lume a războiului și a amenințărilor rusești nu va face decât să crească aceste tensiuni.