Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Sursa foto: Profimedia Images

România, trimisă în fața Curții de Justiție a UE din cauza neefectuării la timp a plăților către farmacii

Comisia Europeană a decis, miercuri, să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru faptul că nu s-a asigurat că CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate) efectuează plățile către operatorii de farmacii în termenele stabilite de Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților (Directiva 2011/7/UE).

Preţurile locuinţelor au crescut cu peste 5% în UE, în primul trimestru din 2026

Preţurile locuinţelor au crescut cu 4,7% în zona euro şi cu 5,1% în UE, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, după ce în trimestrul patru din 2025 preţurile la locuinţe au urcat cu 5,1% în zona euro şi cu 5,4% în UE, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Legume, produse agricole românești. Sursa foto: Primăria Municipiului Pitești

Tone de produse legumicole descoperite cu nereguli de ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit nereguli la 121 de tone de produse legumicole, din peste 200 de tone verificate în regiunea Bucureşti-Ilfov, şi a aplicat sancţiuni de peste 80.000 de lei, în urma unor controale privind respectarea normelor de comercializare a produselor agroalimentare.

Ultima Oră

Cele mai citite