Polonia își accelerează înarmarea: Varșovia vrea cea mai mare armată din Europa până în 2030

20 June 2026, 20:31 (actualizat 20 June 2026, 20:32)

La Varșovia se desfășoară în aceste zile un important târg de armament. Peste 100 de producători au adus tehnologie de ultimă generatie care include și dronele. Polonia vrea ca până în 2030, termenul dat de UE pentru modernizarea armatelor, să devină cea mai importantă forţă militară din Europa.

Transportorul blindat pe roți Rosomak, un simulator de răsturnare a mașinilor și vehicule special concepute pentru grăniceri și poliție se numără printre exponatele prezentate la târgul de profil organizat la Varșovia.

Polonia, care a semnat deja 62 de contracte în cadrul programului european SAFE, își propune să își transforme armata, în următorii ani, într-una dintre cele mai puternice forțe militare de pe continent.

Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul Apărării din Polonia: „Suntem cei mai buni astăzi, cei mai puternici, iar până în 2030 vom construi cea mai mare armată din Europa.”

Planurile Varșoviei sunt în deplină concordanță cu strategia Uniunii Europene de consolidare a capacităților de apărare. Comisarul european pentru apărare consideră că Europa trebuie să își accelereze investițiile în industria militară dacă dorește să țină pasul cu ritmul de înarmare al Rusiei.

Andrius Kubilius, comisar european pentru apărare: „Vrem să vedem industria europeană de apărare crescându-și producția și mai rapid. Este un obiectiv permanent pentru noi toți să găsim modalități prin care să ajutăm industriile noastre să producă mai mult, astfel încât să nu fim depășiți de Rusia.”

Odată cu lansarea programului SAFE, Uniunea Europeană a adoptat și noi reguli pentru accelerarea procedurilor de autorizare, inclusiv pentru construirea fabricilor de armament. Dacă până acum procesul birocratic putea dura ani de zile, noile reglementări reduc termenul de aprobare la maximum 102 zile.

Autoritățile europene speră că simplificarea procedurilor și investițiile masive în industrie vor contribui la creșterea rapidă a capacității de producție a sectorului de apărare și la consolidarea securității continentului în contextul actualelor provocări geopolitice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite