O treime dintre femei trec prin abuz. Psihologul R. Leca avertizează: Rușinea și autoînvinovățirea sunt frecvente și pot menține tăcerea

Violența domestică rămâne unul dintre cele mai ascunse și persistente fenomene sociale din România, spune psihologul Radu Leca, pentru tvrinfo.ro. Deși estimările arată că aproximativ o treime dintre femei trec printr-o formă de abuz, realitatea de zi cu zi este adesea minimalizată, ignorată sau trecută sub tăcere — atât de victime, cât și de comunitate.

„Violența în cuplu rămâne frecvent invizibilă, deși estimările utilizate des indică faptul că aproximativ o femeie din trei trece printr-o formă de agresiune din partea partenerului, iar sondaje raportează proporții de ordinul a 35%. Dincolo de procente, vorbim despre experiențe care afectează siguranța, autonomia și sănătatea mintală. Statisticile sunt o hartă, viețile distruse se transformă în puncte roșii pe harta violenței.” a declarat Leca.

Psihologul explică faptul că violența urmează un ciclu previzibil, greu de întrerupt fără sprijin și intervenție.

„Psihologia violenței are un ciclu recognoscibil: acumulare de tensiune, incident, împăcare, calm aparent. În acest cadru, manipularea și negarea erodează încrederea în propria percepție. Când realitatea îți este pusă constant la îndoială, liniștea devine o raritate, după care suferi.”

Efecte profunde, dincolo de răni vizibile

Leca subliniază că abuzul lasă urme adânci, inclusiv asupra martorilor indirecți.

„Efectele nu sunt doar emoționale, ele includ anxietate, depresie, tulburări de somn, simptome somatice și stres posttraumatic. Martorii indirecți, inclusiv copiii, internalizează frica și modele relaționale nesigure. Rănile invizibile cer aceeași grijă ca rănile văzute.”

În spațiul public, întrebarea „de ce nu pleacă?” este frecvent adresată victimelor. Psihologul atrage atenția că aceasta ignoră realități complexe.

„Întrebarea „de ce nu pleacă?” ignoră bariere reale: dependență financiară, teamă de represalii, izolare socială, speranța de schimbare, responsabilități parentale și norme culturale. Intervențiile eficiente recunosc aceste constrângeri fără a judeca.”

Stigma și tăcerea, bariere suplimentare

Victimele, spune el, se confruntă adesea cu rușine și autoînvinovățire, ceea ce le împiedică să ceară ajutor.

„Rușinea și autoînvinovățirea sunt frecvente și pot menține tăcerea. Sprijinul validant („te cred”, „nu este vina ta”) reduce izolarea și facilitează căutarea de ajutor. Cuvintele care confirmă realitatea deschid uși către libertate, departe de violență.”

„În România, comunitatea te ascultă, dar nu reacționează”

Un alt obstacol major îl reprezintă lipsa de reacție a celor din jur.

„Comunitatea în Europa există și ajută, în România comunitatea te ascultă dar nu reacționează, cel mult te bârfește. În loc să semnaleze riscul, să ofere informații și rute de siguranță, comunitatea preferă să nu reacționeze. Profesioniștii din sănătate, educație și justiție degeaba creează puncte de acces discrete și sigure. Încrederea cu autoritățile se construiește din răspunsuri previzibile și răbdare în dialog.”

Recuperarea este posibilă

Psihologul subliniază că drumul spre vindecare există, dar este un proces gradual.

„Recuperarea este posibilă: consilierea centrată pe traumă, grupurile de suport, planurile de siguranță și protecțiile legale pot reconstrui controlul personal și granițele. Ritmul aparține supraviețuitoarei; obiectivul este autonomia, nu graba. Vindecarea nu înseamnă uitare, ci alegere liberă în prezent.”

Chiar dacă datele diferă între studii, ele conduc spre aceeași concluzie: fenomenul este frecvent și poate fi prevenit.

„Cifrele diferă între studii din cauza definițiilor, sub-raportării și contextului cultural, dar converg spre aceeași concluzie, respectiv că fenomenul este frecvent și prevenibil. Date statistice mai clare susțin politici mai bune, însă compasiunea nu are nevoie de marje de eroare. Nu trebuie să știi procentul exact ca să știi că este deja îndeajuns.”

Resurse de ajutor

Dacă ești în pericol imediat, sună la 112.
Linia națională non-stop pentru victimele violenței domestice: 0800 500 333.
Ai dreptul la siguranță și la sprijin.