„Nu există Putin, nu există Rusia”. Cultul unui țar al zilelor noastre

Pregătit să guverneze pentru încă șase ani, dictatorul rus Vladimir Putin s-a poziționat ca fiind întruchiparea „indispensabilă” a națiunii sale, scrie The Times.

Atunci când președintele Putin a pășit marți pe ușile aurite ale Kremlinului, la strălucitoarea sa ceremonie de inaugurare de la Moscova, a fost întâmpinat de membri loiali ai elitei politice și religioase care îl prezintă ca fiind întruchiparea vie a Rusiei.

De la Iosif Stalin, tiranul sovietic, niciun lider de la Moscova nu a mai instituit un cult al personalității atât de puternic. Un țar al zilelor noastre, cu excepția numelui, Putin conduce Rusia de 24 de ani și nu dă semne de renunțare la putere – cel puțin nu de bună voie.

Viaceslav Volodin, președintele parlamentului rus, a declarat: „Dacă există Putin, există Rusia. Dacă nu există Putin, nu există Rusia”. Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, un aliat-cheie al Kremlinului, a salutat guvernarea lui Putin ca pe un „miracol al lui Dumnezeu” și-a descris invazia sa criminală din Ucraina ca pe-un război sfânt împotriva forțelor „satanice”.

Putin s-a folosit de învestire pentru a declara că „națiunea sa unită și măreață” va „depăși toate obstacolele”, la scurt timp după ce văduva lui Alexei Navalnîi, regretatul lider al opoziției, l-a descris ca fiind „un mincinos, un hoț și un ucigaș”.

După ce a obținut un nou mandat de șase ani în urma alegerilor prezidențiale din martie, el îl va depăși pe Stalin ca fiind cel mai longeviv conducător al Rusiei de la Ecaterina cea Mare încoace, dacă va duce la bun sfârșit acest al cincilea mandat. În conformitate cu Constituția Rusiei, care a fost rescrisă în 2020 pentru a extinde limitele mandatului său, poate rămâne președinte cel puțin până în mai 2036, când va împlini 83 de ani.

Odată cu revenirea sa la președinție în 2012, după patru ani ca prim-ministru, Putin a început să se considere indispensabil, a declarat Fiona Hill, fostă expertă în Rusia al Casei Albe.

„El nu se poate imagina nicăieri altundeva în afară de tronul prezidențial. Și nici ceilalți din jurul său nu-și pot imagina pe altcineva în această poziție”, a spus ea.

După moartea – sau presupusa ucidere – a lui Alexei Navalnîi, liderul opoziției, într-o închisoare dură din Arctica, și după accidentul de avion în care a murit Evgheni Prigojin, liderul mercenar care a lansat anul trecut o rebeliune armată împotriva Moscovei, există puține amenințări viabile, sau cel puțin vizibile, la adresa stăpânirii lui Putin asupra cheilor Kremlinului.

În Ucraina, armata sa face progrese constante după ce o dispută în Congresul SUA privind asistența militară pentru Kiev a dat Moscovei un avantaj pe câmpul de luptă. De asemenea, este posibil ca încrederea lui Putin să crească și mai mult dacă Donald Trump va fi reales președinte al SUA în noiembrie.

Relațiile SUA-Rusia, „mai rele decât în Războiul Rece”

Hill a spus că Trump credea că Rusia și Ucraina sunt în esență aceeași țară, deoarece mulți ucraineni vorbesc rusa ca primă limbă. „Când Putin exprimă ideea că Ucraina nu este o țară reală, Trump e înclinat să fie de acord”, a explicat ea.

A fost o călătorie lungă și violentă pentru Putin, o călătorie care l-a dus de la un apartament cu apă rece din Leningradul postbelic la Kremlin, unde comandă cel mai mare stoc de focoase nucleare din lume.

Oficialii ruși au făcut numeroase amenințări cu utilizarea armelor nucleare de la începutul războiului din Ucraina, în timp ce Moscova a anunțat luni că va organiza exerciții pentru a exersa desfășurarea de rachete nucleare pe câmpul de luptă.

Deși relațiile dintre Rusia și Occident sunt descrise de obicei ca fiind la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece încoace, unii istorici spun că lucrurile nu au fost niciodată atât de rele. „Cred că sunt mult mai rele decât au fost în timpul Războiului Rece”, a declarat Serghei Radcenko, un istoric proeminent al epocii și autorul cărții „To Run the World: The Kremlin’s Cold War’s Bid for Global Power”.

„Atunci exista o mulțime de interacțiuni diplomatice și o înțelegere de către cele două părți a ceea ce poate sau nu poate face cealaltă parte. Canalele din spate funcționau foarte bine. Exista spionaj, dar nu existau eforturi de-a face rău diplomaților celeilalte țări. Și ambele părți aveau o viziune de ansamblu: evitarea celui de-al treilea război mondial. Nu știu cât de mult din această viziune a mai rămas astăzi”.

Luna trecută, o anchetă a susținut că agenții Kremlinului au vizat diplomați americani și oficiali ai serviciilor de informații cu arme cu energie sonică care provoacă greață și pierderea auzului, printre alte afecțiuni.

Există, de asemenea, îngrijorări față de starea de spirit a lui Putin. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit săptămâna aceasta Rusia o țară „unde domnește nebunia”, în timp ce Maria Pevcih, șefa grupului anticorupție FBK al lui Navalnîi, l-a descris pe Putin ca fiind „un psihopat foarte descurcăreț”.

Gleb Pavlovski, care a consiliat Kremlinul din anii 1990 până în 2011, a declarat pentru The Sunday Times la începutul războiului din Ucraina că Putin este de nerecunoscut față de liderul pe care l-a cunoscut cândva. „Nu a avut această manie față de Ucraina, cel puțin nu în această măsură, în timpul primelor două mandate prezidențiale”, a spus el.

Putin și-a petrecut cea mai mare parte a pandemiei în reședința sa Novo-Ogariovo de lângă Moscova, unde puținele sale contacte regulate au constat în mare parte din colegii de linie dură din cercul său de apropiați, cum ar fi Nikolai Patrușev, șeful puternicului consiliu de securitate națională al Rusiei.

Patrușev, un fost agent KGB care îl cunoaște pe Putin de zeci de ani, este cunoscut pentru credința sa în teoriile conspirației: anul trecut, de exemplu, el a afirmat că Statele Unite încearcă să cucerească Rusia pentru că vor să-și mute cetățenii în Siberia după explozia unui supervulcan în Parcul Yellowstone, care ar face America de Nord de nelocuit.

De asemenea, se crede că a fost unul dintre puținii oficiali ruși care au știut în avans despre decizia de a lansa o invazie la scară largă a Ucrainei. Nikolai Petrov, analist la Chatham House, a declarat că, cel mai probabil, Patrușev îl hrănește pe Putin cu ideile adepților liniei dure din vechea școală a serviciilor de informații. „El controlează un canal important al legăturii lui Putin cu lumea exterioară”, a declarat el pentru Novaia Gazeta Europa.

Se crede că cruzimea lui Putin, atunci când tratează cu dușmanii săi, provine în parte din teama că viața sa ar putea fi pusă în pericol dacă va fi forțat să plece de la putere, că va avea soarta macabră a colonelului Gaddafi, dictatorul libian care a fost ucis de propriul popor în 2011.

Moartea lui Gaddafi în mâinile forțelor rebele, după intervenția occidentală în Libia, a avut loc cu câteva luni înainte ca protestele masive legate de fraudarea voturilor să izbucnească la Moscova, reprezentând una dintre cele mai mari amenințări la adresa puterii lui Putin până în prezent. „După ceea ce i s-a întâmplat lui Gaddafi, Putin a început să-și pună întrebări față de propria siguranță”, a declarat Hill.

Deși Rusia nu este un stat comunist, iar Putin este mai mult înclinat spre tentațiile capitalismului decât spre operele lui Karl Marx și Vladimir Lenin, domnia sa a cunoscut o revenire a represiunii politice de tip sovietic și un control strict al statului asupra mass-media.

Spre deosebire de mulți dintre colegii săi, Putin nu a experimentat reformele democratice dramatice care au cuprins Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor 1980, sub conducerea lui Mihail Gorbaciov. Pe măsură ce politicile sale gemene glasnost (deschidere) și perestroika (reforme politice și economice) s-au impus, cărțile și filmele interzise au devenit disponibile, iar televiziunea de stat sovietică a difuzat emisiuni satirice care puneau întrebarea: „A fost Lenin o ciupercă?”

Cu toate acestea, Putin își avea sediul la Dresda, în Germania de Est, un stat comunist de linie dură care era profund ostil schimbărilor care aveau loc la Moscova. Locuitorii din majoritatea orașelor est-germane puteau recepționa emisiunile televiziunilor occidentale, dar nu era cazul în Dresda, ceea ce i-a adus porecla de „valea celor fără habar”.

În călătoriile sale în patria sa în schimbare rapidă, își va aminti Putin mai târziu, i-a fost greu să se „obișnuiască cu realitatea”. Se poate spune că președinția sa a fost o lungă încercare de a remodela realitatea într-o formă care să fie mai pe placul său, fără a ține cont de consecințele acestui demers pentru Rusia, Ucraina și întreaga lume.