Apel la reconciliere politică în Slovacia, refuzat. Au apărut noi imagini cu atacatorul lui Robert Fico, alături de un grup paramilitar slovac

19 mai 2024, 19:16


Viața premierului slovac nu mai este în pericol după atentat, a anunțat vicepremierul Robert Kalinak, care l-a vizitat, din nou, la spital. Starea să rămâne gravă și nu va fi transferat de la spitalul din Banska Bystrica deocamdată. Între timp, președinta în exercițiu și președintele ales al Slovaciei au lansat o invitație la dialog partidelor politice, care a fost refuzată. Atacatorul Juraj Cintula rămîne în arest. Au apărut noi imagini cu el dintr-un documentar de acum câțiva ani, alături de un grup paramilitar slovac.

Premierul Fico este în spital de miercuri, când a fost împușcat. Necesită îngrijiri medicale, iar starea să generala nu-i permite să fie transportat la un spital din Bratislava.

Mai multe țări s-au oferit să-l trateze pe Robert Fico, dar guvernul slovac a anunțat că are încredere deplină în medicii din țara.

Vicepremierul Kalinak, un apropiat al lui Fico, a făcut declarații în fața spitalului, spunând că Robert Fico nu mai este între viață și moarte.

Cred că, deocamdată, a trecut ce era mai rău, dar starea premierului rămâne foarte gravă și medicii de la spitalul Banska Bystrica, cărora le mulțumesc încă o dată pentru tot ce fac, îl monitorizează. Le mulţumesc pentru miracolele din ultimele zile.”

Apel la reconciliere, refuzat

Între timp, președinta în exercițiu și președintele ales au invitat partidele politice la o dezbatere pe tema polarizării și violenței din societatea slovacă, urmând să fie condamnat atacul la adresa premierului Fico.

Demersul a eșuat, iar președintele ales s-a adresat națiunii, într-un mesaj televizat.

Tentativa de asasinat a șocat Slovacia, o țară cu 5,5 milioane de locuitori, membră a UE și NATO, profund divizată politic.

După tentativa de asasinare a premierului unui guvern democratic și legitim, Slovacia este o țară rănită. În aceste momente dificile, fiecare decidem cum acţionăm, dacă aceste răni se vor vindeca sau dacă alte răni le vor agrava.

Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun deschis. Se pare că nu este momentul acum pentru o masă rotundă, pentru o întâlnire cu reprezentanții tuturor partidelor parlamentare. Sper că aceasta va avea loc curând.

Au apărut și noi imagini cu atacatorul lui Robert Fico, participând la un eveniment al unui grup paramilitar slovac, cu câțiva ani în urmă.

Atacatorul a tras 5 gloanțe spre premierul slovac, 4 lovind ținta. Un tribunal a decis menținerea sa în detenție provizorie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite