Miopia afectează o treime dintre copiii și adolescenții din întreaga lume, arată un studiu. Printre cauze, activităţi puține în aer liber şi timp mult petrecut în faţa ecranelor
Miopia afectează aproximativ o treime din totalul copiilor şi adolescenţilor la nivel global, iar incidenţa acestei tulburări ar putea depăşi 740 de milioane de cazuri în lumea întreagă până în 2050, potrivit unui studiu realizat de cercetători din cadrul Facultăţii de Sănătate Publică a Universităţii Sun Yat-Sen din China şi publicat în cel mai recent număr al British Journal of Ophthalmology, informează Xinhua.
Studiul a analizat 276 de cercetări care se referă la peste 5 milioane de copii şi adolescenţi din 50 de ţări de pe cele şase continente şi a descoperit o creştere graduală a prevalenţei cumulate a miopiei. Această creştere a fost de la circa 24% în 1990 la peste 35% în 2023. În plus, această prevalenţă este aşteptată să crească suplimentar, depăşind 36% în 2040 şi 39% în 2050.
Cercetarea asociază această tendinţă cu scăderea activităţilor în aer liber şi cu creşterea timpului petrecut în faţa ecranelor.
De asemenea, cercetătorii au observat o prevalenţă mai mare a miopiei la anumite grupuri, printre care femei, adolescenţi, liceeni şi persoane care locuiesc în Asia de Est şi în zone urbane.
Diferenţele pe sexe în ceea ce priveşte prevalenţa sunt asociate faptului că, în cazul fetelor, creşterea şi dezvoltarea se produc mai devreme decât în cazul băieţilor, inclusiv perioada pubertăţii, care se produce mai rapid la fete.
Potrivit cercetării, în rândul ţărilor pentru care sunt disponibile date, prevalenţa miopiei este cea mai ridicată în Japonia – circa 85% – şi cea mai scăzută în Paraguay – 0,84%. Preluare Agerpres