Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, la TVR Info, despre situația de la Praid: Se caută soluții ca oamenii să revină la casele lor
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a hotărât, luni, soarta salinei de la Praid. Aceasta va fi conservată și vor fi deschise două mine, una turistică și alta pentru exploatare. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a participat la ședința CSAT și a dat detalii la emisiunea Info Plus de la TVR Info, moderată de Mihai Rădulescu.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Eu am fost ieri acolo. Vă pot spune că, pe teren, practic, o parte din tavanul salinei s-a dărâmat. Deja se vede ca un lac, apa este ajunsă, practic, la suprafață complet. Foarte greu de imaginat, de altfel este un lucru spus și de către experți, foarte greu de imaginat și foarte costisitor să fie repusă în folosință. Este practic un lac și ușor-ușor se surpă.
Ministrul a explicat că zona este nesigură, pentru că există în continuare riscul surpării și ar pune în pericol în primul rând oamenii care fac lucrări acolo.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Astăzi și până când nu știm exact finalizarea surpării tavanului nu se va putea face niciun fel de intervenție acolo. Înainte de orice, este imporant ca acea zonă să fie sigură. Noi, de exemplu, ieri, când am mers, în zonă, în ziua respectivă, s-a surpat o parte din tavan. Un loc în care cu câteva ore înainte lucrau oameni. Deci trebuie să înțelegem că este o zonă care încă se surpă, care este nesigură.
Diana Buzoianu a subliniat importanța asigurării perimetrului și că se caută soluții pentru ca oamenii evcuați să poată reveni în siguranță la casele lor.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Se caută cu prioritate soluții pentru a putea aduce oamenii care au fost dați afară din case să reușim să revină în casele lor, cu un sistem de avertizare. Asta e ultima acțiune care se realizează. Ieri, când am ajuns la salina Praid, asta se discuta: sistemul de prevenție și de anunț în cazul în care se vor întoarce în casele lor oamenii care stau în zona respectivă. Situația este mai degrabă de a asigura siguranța perimetrului și a lucrătorilor, a celor care lucrează acolo.
Ministrul Mediului a vorbit și despre posibilitatea de redeschidere a activității economice, despre asigurarea de apă potabilă locuitorilor afectați de dezastrul de la Praid.
La ședința CSAT de luni, s-a discutat despre două scenarii pentru viitorul Salinei Praid: unul de recondiționare a minei vechi și altul de înființare a unei noi mine pentru vizitatori și a unei noi mine de producție.

