Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: Avem un număr de 700.000 de pensionari cărora nu le va creşte pensia în urma recalculării
Pensiile nu vor creşte pentru un număr de 700.000 de pensionari, în urma recalculării, întrucât aceştia au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiilor acestora era mai mare decât a altor pensionari care au muncit şi contribuit la fel, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, într-o conferinţă de presă.
„La preluarea mandatului meu, erau evaluate aproximativ 70% dintre dosarele pensionarilor din România. Mai erau de evaluat peste un milion de dosare de pensie, majoritatea fiind dosarele cele mai complexe care fuseseră lăsate la urmă. În mai puţin de un an s-a finalizat evaluarea acestor dosare, s-a elaborat legea şi normele de aplicare şi s-a finalizat recalcularea. Toţi aceşti paşi pe care i-am făcut împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice, împreună cu colegii de la casele teritoriale de pensii, împreună cu colegii din minister, aduc creşterea echitabilă şi sustenabilă a pensiilor. Toţi aceşti paşi i-am făcut cu gândul la pensionari şi cu gândul la nevoia de a avea justiţie socială. Avem un număr de 700.000 de pensionari cărora nu le va creşte pensia în urma recalculării. Aceştia au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiilor era mai mare decât a altor pensionari care au muncit şi contribuit la fel. După 1 septembrie, prin creşterea celorlalte pensii, se ajunge la echilibrul pe care ni l-am dorit şi pe care ni-l cer oamenii – pentru muncă şi contribuţii egale să avem pensii egale. Printre aceşti 700.000 de pensionari cărora nu le va creşte pensia după recalculare avem două categorii: cei cu perioade de contributivitate foarte scurte şi cei care au obţinut pe legislaţia anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuţiilor plătite în timpul activităţii„, a explicat Bucura-Oprescu.
Potrivit ministrului de resort, începând cu data de 1 septembrie 2024, beneficiarii de indemnizaţie socială vor continua să primească suma minimă garantată, de 1.281 lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării.
„Dacă pensia este mai mică de 1.281 lei, diferenţa se suportă de la bugetul de stat. Ca şi până acum, cei care au avut un avantaj la pensie şi primeau mai mulţi bani decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel, ei au avut deja avantajul pe care alţi pensionari îl obţin acum şi a căror pensie creşte în urma recalculării. Domniile lor nu pierd acest avantaj, pentru că îşi păstrează pensia mai favorabilă. Deci, chiar dacă nu le creşte pensia, acum aceşti pensionari nu vor pierde niciun leu la pensie, aşa realizând scopul principal al legii, de a elimina inechităţile din sistem. Este prima dată când toate pensiile din sistemul public din România sunt calculate după aceeaşi formulă, astfel încât să fie eliminate inechităţile care apăruseră în funcţie de legislaţia care s-a aplicat la momentul ieşirii la pensie. În spatele reformei este o muncă minuţioasă de evaluare, dosar cu dosar, a situaţiei fiecărui pensionar din România”, a afirmat şefa MMSS.
Aceasta a adăugat că peste 90.000 de pensionari, beneficiari de pensie minimă socială, vor primi mai mulţi bani la recalculare.
„Prin noua Lege a pensiilor, am realizat două obiective importante: reforma pensiilor, adică pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale. Nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar care au pensii diferite şi vom avea un mecanism de creştere continuă şi sustenabilă a pensiilor. În lege s-a introdus un mecanism care garantează creşterea pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare. Este important de ştiut că, de asemenea, a fost eliminat pragul de 9,4% pentru cheltuielile din PIB cu pensiile care ar fi putut duce la îngheţarea pensiilor românilor până în 2070. Recalcularea reflectă contributivitatea. Pot înţelege că există nemulţumiri, dar sunt convinsă că, pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulţumiţi va fi semnificativ, chiar dacă aceştia nu îşi manifestă mulţumirea la un mod entuziast. Sunt convinsă că pensionarii simt că li s-a făcut dreptate. În medie, creşterea va fi de 26,65%. Aşadar, vorbim de o creştere cumulată de peste 40% în acest an. Pentru cei mai mulţi dintre pensionari, aceasta înseamnă o creştere reală şi semnificativă a puterii de cumpărare”, a subliniat Simona Bucura-Oprescu.