Ministrul de Externe, la TVR Info: Dacă se întreabă cineva dacă drona intrată în spațiul aerian al României a fost o provocare sau dacă aparține Rusiei, acel cineva este doar ambasadorul rus la București

15 September 2025, 12:05

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a explicat la TVR Info privind convocarea ambasadorului Federației Ruse la București că ”era un gest necesar”, iar aceste provocări ”nu intimidează”. Incursiunea dronei rusești pe teritoriul României va fi abordată și la Adunarea Generală a ONU.

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat duminică din nou la sediul ministerului de Externe pentru a i se înmâna o notă de protest față de incursiunea dronei rusești în spațiul aerian al României. 

”Nu este puțin lucru că drona rusească a ajuns în spațiul nostru aerian, spațiul aerian al NATO, al Uniunii Europene și acest lucru a fost tratat cu severitatea necesară, dar și cu calmul necesar, nu doar de către noi, dar și de către partenerii noștri. Mesajele de pe parcursul zilei de ieri, din conversațiile pe care le-am avut cu țările partenere, la nivelul UE și NATO, arată foarte clar acest mesaj ferm de a spune Rusiei că este inacceptabil ceea ce fac și că aceste provocări nu ne intimidează. Răspundem cu claritate. (…) Dacă se întreabă cineva dacă drona respectivă a fost într-adevăr o provocare sau aparține sau nu Rusiei, acel cineva este doar ambasadorul Rusiei în România și nici dumnealui nu credem că se întreabă autentic, ci în lipsa unor explicații pe care să le poată da, pentru că nu poate fi justificat acest gest, alege o cale nepotrivită a ironiei”, a precizat Oana Țoiu, într-o intervenție telefonică în emisiunea ”Cine face legea”, de pe TVR Info.

Dronă rusească în spațiul aerian al României. Filmul evenimentelor

Avioanele militare care au intervenit sâmbătă seară după ce o dronă a pătruns ilegal în spațiul aerian al României au avut aprobare să doboare aparatul. Ministrul Apărării, Ionuţ Moșteanu, subliniase că Forțele Aeriene Române au interceptat o dronă rusească intrată în spațiul aerian național și că două aeronave F-16 ridicate de urgență din Baza 86 Fetești au urmărit aparatul până la dispariția acestuia de pe radar, în zona Chilia Veche.

Episodul privind incursiunea dronei rusești pe teritoriul României va fi abordat și la Adunarea Generală a ONU, potrivit ministrului de Externe.

”România a mai ridicat o dată această problematică la Consiliul de Securitate ONU în momentul în care o dronă rusească a atacat o navă ucraineană pe Dunăre, la câteva sute de metri de granița noastră. Chiar dacă la acel moment nu vorbeam de o intrare în teritoriu sau în spațiul aerian al României, am considerat că este nevoie să reacționăm foarte clar și atunci am cerut să participăm și să ne spunem punctul de vedere. (…) În acest caz vorbim de un pas și mai clar în direcția provocărilor pe care Rusia le face nu doar către România, ci către spațiul NATO și UE, și atunci o să adresăm asta mai departe”, a subliniat Oana Țoiu, într-o intervenție la TVR Info.

Avioanele militare care au intervenit sâmbătă seară după ce o dronă a pătruns ilegal în spațiul aerian al României au avut aprobare să doboare aparatul. Ministrul Apărării, Ionuţ Moșteanu, subliniase că Forțele Aeriene Române au interceptat o dronă rusească intrată în spațiul aerian național și că două aeronave F-16 ridicate de urgență din Baza 86 Fetești au urmărit aparatul până la dispariția acestuia de pe radar, în zona Chilia Veche. El a precizat că a fost vorba despre o dronă rusească, lucru confirmat şi de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Autoritățile au emis două mesaje RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea.

Și Polonia a răspuns militar, în acelaşi timp, la ameninţarea unor drone de atac ruseşti. Au fost ridicate aeronave militare, iar un aeroport din estul țării a fost închis temporar. Totul s-a întâmplat la 3 zile după ce, împreună cu forțele aliate, a deschis focul asupra dronelor rusești, în cea mai mare incursiune de acest gen, de când forțele Moscovei au declanșat invadarea Ucrainei.

Băsescu, la TVR INFO: Cât de ridicol trebuie să fim ca țară ca atunci când ne intră o dronă rusească să nu o doborâm

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat din nou la sediul ministerului de Externe pentru a i se înmâna o notă de protest față de incursiunea dronei rusești în spațiul aerian al României. Invitat la emisiunea Culoarele Puterii, fostul președinte al României, Traian Băsescu, și-a exprimat dezacordul cu faptul că autoritățile române competente nu au doborât drona rusească, care a survolat nestingherită teritoriul țării noastre timp de 50 de minute.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite