METEO. Final de septembrie cu temperaturi de vară

25 septembrie 2024, 09:58 (actualizat 25 septembrie 2024, 10:01)

Prima lună de toamnă aproape se încheie cu vreme extrem de caldă, temperaturile vor atinge și 31 de grade dar vor fi și perioade cu ploi și furtuni prin unele zone.

Miercuri, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, însă instabilitatea va crește în vest, centru și nord mai ales după orele amiezii și vor fi ploi torențiale și descărcări electrice în Banat, Maramureș, Oltenia și nordul Moldovei și tot pe aici vântul va prinde putere, iar rafalele vor depăși 55 de km/h. Cantitățile de apă vor fi de 25 de l/mp și sunt posibile  căderi de grindină. În restul teritoriului atmosfera se va menține însorită iar temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade.

În Capitală vom avea o zi frumoasă și mult mai caldă, soarele va străluci ca în plină vara până spre seară, când se vor strânge câțiva nori în peisaj, dar nu vor fi șanse mari de ploaie. Mercurul din termometre va urca până la 30 de grade.

La munte atmosfera va fi plăcută, însă treptat se vor aduna norii și vor fi averse și descărcări electrice în Carpații Occidentali și Orientali, unde cantitățile de apă vor depăși  25 de l/mp. Vântul va sufla cu putere cu viteze de peste 60 de km/h, în special pe creste.

Pe litoral se anunță vreme foarte bună pentru plajă, cerul va fi senin, briza activă și temperaturi ridicate. Vor fi 24 de grade în stațiuni și în jur de 21 de grade în apa mării.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică vremea va fi schimbătoare, soare dar și nori cu temperaturi asemănătoare celor de ieri iar în nord-vestul continentului vor fi averse însemnate cantitativ și descărcări electrice.

În Peninsula Scandinavă vremea va fi răcoroasă, iar prin nord vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În restul continentului vor fi înnorări, ploi și intensificări ale vântului iar în sud-est atmosfera va fi frumoasă și se vor înregistra temperaturi mult mai ridicate pentru această perioadă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite