Inspiră România | Primele trenuri pe hidrogen vor circula în România de la începutul anului 2026

10 mai 2022, 17:57

“Într-o lună urmează să lansăm licitaţia pentru achiziţia trenurilor şi sper că la începutul anului viitor să avem contractual semnat. Undeva la sfârşitul anului 2025, început de 2026, o să avem aceste trenuri în circulaţie.”, a afirmat preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.

Primele trenuri vor circula pe rute neelectrificate din nordul Capitalei:

–între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni

–între Gara de Nord – Chitila – Săbăreni și Titu

–între București – Găești – Pitești

– între București și Târgoviște

–4 trenuri pe zi între București – Slatina – Craiova prin Pitești

Producţia acestor trenuri care nu sunt de serie mare şi care nu sunt trenuri ieftine durează aproximativ doi ani.

Poluarea în cazul acestor trenuri nu există.

„Vom încerca şi hidrogenul să fie verde încă de la început sau cât mai repede de la perioada de achiziţie astfel încât poluarea să fie zero de la producţia de hidrogen până la utilizarea sa în circulaţie„ a mai spus Ştefan Roşeanu.

Trenurile pe hidrogen circulă deja în câteva ţări din lume, Franţa, Germania, Austria, Olanda, Marea Britanie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă