Imagini de pe Bulevardul Santa Monica din Los Angeles, la scurt timp după ce un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de tineri

20 July 2025, 19:24

Poliţia din Los Angeles are motive să creadă că bărbatul care a intrat cu maşina aseară în mulţimea din faţa unui club, a făcut-o intenţionat. Şoferul a fost scos din vehicul de cei aflaţi în faţa clubului şi cineva din mulţime l-a împuşcat. A fost dus la spital odată cu cei pe care îi rănise cu maşina. Încă nu s-a stabilit dacă a fost vorba despre un atac terorist.

Aceasta este imaginea de pe bulevardul Santa Monica la scurt timp după ce un bărbat a intrat cu vehiculul într-un grup de tineri care erau în faţa unui club popular din Los Angeles.

Bărbatul a rănit 30 de persoane, 7 fiind în stare critică.

Şoferul, identificat drept Fernando Ramirez, în vârstă de 29 de ani, a fost operat şi e în stare stabilă, dar nu va putea părăsi spitalul. El este deja în custodia poliţiei din Los Angeles care caută probe pentru acuzaţia de tentativă de omor.

În acelaşi timp, a fost dat în urmărire generala şi bărbatul care a tras. Potrivit descrierii este tot un cetăţean hispanic care ar avea asupra sa un revolver argintiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite