Gheorghe Hagi, noul selecționer al naționalei de fotbal a României. „M-am născut să câștig, nu să exist”

20 April 2026, 13:28 (actualizat 20 April 2026, 14:14)

În vârstă de 61 de ani, Hagi a semnat un contract pe patru ani cu Federația Română de Fotbal, revenind pe banca tehnică a tricolorilor după un sfert de secol. Prezentarea oficială, în direct la TVR Sport.

Gheorghe Hagi a devenit luni în mod oficial noul selecționer al naționalei de fotbal a României, fiind prezentat la o conferință de presă alături de conducerea FRF. Evenimentul a avut loc în sala „Nicolae Dobrin”, aceeași locație unde în 2024 semna contractul și precedentul selecționer, regretatul Mircea Lucescu.

Hagi a semnat un contract pe patru ani cu Federația Română de Fotbal, având ca prim obiectiv calificarea la Campionatul European din 2028. „Este o onoare, o mare responsabilitate să reprezint încă o dată România. Am făcut-o ca jucător, sper să o fac și ca antrenor”, au fost primele cuvinte ale noului selecționer la prezentarea oficială.

Hagi și-a prezentat apoi strategia pentru a readuce naționala României în prim-planul fotbalului internațional.

„Strategia pe care trebuie să o avem, unde vom încerca să devenim cei mai buni, poate părea ceva prea mare, dar știți că mie îmi place să îmi fixez obiective îndrăznețe, îmi place să câștig, să am victorii cât mai multe, lucru care te face fericit. Sper să îi facem mulțumiți pe suporteri prin succes, performanțe foarte mari, sperăm să realizăm în această perioadă cât am eu contract. Apoi, legat de filosofia mea, de cum văd eu lucrurile, jucătorii trebuie să știe să atace și să se apere după principiile de bază, posesie și presiune. Dacă ai jucători care fac asta, o să ai o echipă care să știe să atace și să se apere”.

În privința sistemului de joc, Hagi spune că este deschis să joace atât în formula cu patru fundași, cât și cu trei apărători, în funcție de situație și particularitățile jucătorilor.

„La sisteme, din punctul meu de vedere, ați văzut, mă știți, îmi plac și cele cu 3 și cele cu 4 fundași, vom fi dinamici din acest punct de vedere. Ofensiv vom încerca să fim noi, să atacăm, și în apărare ne pliem pe adversar. Un alt punct foarte important pentru succes, lucru pe care l-am învățat când eram mai tânăr și am plecat în Olanda să-mi deschid academia: să știi să selectezi. Selecția face diferența, așa cred eu că criteriile de selecție sunt principalele, cele două: primul, ca jucătorii să aibă experiență internațională, la seniori și juniori, să aibă meciuri, experiență, pentru că ne luptăm cu cei mai buni, trebuie să avem jucători din cupele europene. Apoi, cei mai buni din România”.

„M-am născut să câștig, nu să exist”

Gheorghe Hagi este optimist că va reuși performanțe pe banca echipei naționale. „Am curaj că vom reuși lucruri frumoase, sunt încrezător că vom reuși. Sper să fac performanțele pe care le-am reușit și ca jucător, când zic performanțe spun calificări și victorii la fiecare meci. La echipa națională trebuie să facem tot, să avem curaj, să nu ne fie frică de înfrângere, să facem tot ca să câștigăm, mentalitate de învingător, calitatea numărul 1, trebuie să fie cei mai buni jucători din România, nu putem să ne plângem că nu avem jucători buni, competitivi, cu care să te lupți”.

După ce afirmase că nu a avut un sprijin real din partea conducerii Federației la primul mandat ca selecționer, Hagi spune că acum vede lucrurile altfel. „Eram tânăr și neliniștit data trecută, acum sunt mult mai experimentat, mai antrenor, sunt un om care a progresat foarte mult. Au fost perioade când nu am putut ajunge la echipa națională, acum mi-am dorit, nu mai țin cont de nimic, vreau doar să fac performanțe, toți trebuie să facem asta. Nu a fost problemă să fiu convins prea mult, e o provocare pentru mine să fac o țară întreagă fericită, cu fotbalul pe care trebuie să îl jucăm, ofensiv, să știm să atacăm, și defensiv, așa putem să vorbim de performanță”, a punctat Hagi, subliniind: „Eu m-am născut să câștig, nu să exist!…”.

Revenire după 25 de ani pe banca echipei naționale

Căpitanul „Generației de Aur” se află la a doua experiență ca selecționer, după cea din 2001, când România a ratat barajul de calificare la Cupa Mondială din Japonia și Coreea, fiind învinsă de Slovenia.

După acel prim contact cu banca tehnică, Hagi nu a mai antrenat timp de doi ani. În 2003 a avut o scurtă experiență în Turcia, la Bursaspor, apoi le-a pregătit pe Galatasaray în sezonul 2004-2005, Poli Timișoara (2005-2006), Steaua (2007), din nou Galatasaray (2010-2011), iar din 2014 a antrenat exclusiv la echipa academiei care îi poartă numele și care a evoluat în prima ligă sub denumirea Viitorul (2014-2020), respectiv Farul (2021-prezent).

Ca antrenor, are în palmares o Cupă a Turciei cu Galatasaray (2005), două titluri de campion al României cu Viitorul (2017) și Farul (2023), Cupa României (2019) și Supercupa României (2019), ambele cu Viitorul.

Primul meci al lui Hagi la revenirea în postura de selecționer va avea loc pe 2 iunie la Tbilisi, un amical cu Georgia, urmat de un altul cu Țara Galilor, pe 6 iunie la București.

În toamnă, tricolorii vor juca în Liga Națiunilor într-o grupă cu Suedia, Polonia și Bosnia, primul meci fiind programat pe 25 septembrie în deplasare împotriva suedezilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite