George Friedman: Iată cum trebuie înțeles războiul Israel-Hamas

Luptători ai Hamas
Luptători ai Hamas
6 martie 2024, 08:12 (actualizat 6 martie 2024, 16:51)

Pentru a înțelege de ce Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie este nevoie de a înțelege obiectivul fundamental al Hamas: crearea unui stat palestinian, scrie George Friedman într-o analiză Geopolitical Futures.

Redăm analiza lui George Friedman.


Grupul a înțeles că atacul ar implica aproape cu necesitate o schimbare în strategia de securitate națională a Israelului, dar probabil a crezut că slăbirea alianței care se forma în jurul său – din state arabe precum Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită – merita riscul. Hamas a mai înțeles că nu dispune de capacitatea militară de a învinge armata israeliană, așa că, înainte de atacuri, a căutat sprijin din lumea arabă. Este dificil de crezut că Hamas ar fi putut face acest lucru fără ca Israelul să afle, așa că este probabil că Israelul să fi aflat, dar a tratat un asemenea obiectiv ca fiind imposibil de atins.

Într-un sens, Israelul a avut dreptate. Nicio țară sau mișcare arabă sau islamică nu era pregătită să facă alianță militară cu Hamas. Grupul credea că, în timp ce un atac direct și combinat asupra Israelului nu ar reuși, totuși era posibil să forțeze Israelul într-o poziție imposibil de susținut. Acum știm că acesta a fost modul de gândire, deoarece Hamas a atacat cu adevărat Israelul și, făcând acest lucru, l-a izolat de alți posibili aliați. Această decizie arată că evenimentele din 7 octombrie au fost mai complexe și, într-o anumită măsură, mai reușite decât s-a crezut inițial.

Atacul a surprins serviciile de informații israeliene, care nu reușiseră să înțeleagă gândirea Hamas. Pe 7 octombrie, nu s-a urmărit zdruncinarea armatei israeliene, ci  crearea unei situații în care Israelul nu putea refuza confruntarea dar nici să introducă în joc o forță decisivă, pentru a nu pune în pericol viețile ostaticilor pe care îi luase Hamas. Luarea de ostatici a avut scopul de a stârni în Israel un sentiment de furie și neputință și de a semăna îndoiala în rândul serviciilor de informații israeliene.

Este posibil ca Hamas să se fi așteptt ca și alte forțe arabe, în special Hezbollah, să se alăture confruntării. Când acest lucru nu s-a întâmplat, Hamas a trecut la Planul B. Dacă nu veneau întăriri, atunci își dorea să concentreze Israelul asupra unei ținte care nu avea valoare decisivă, dar era esențial de atacat și ar fi implicat costuri politice. Astfel, Hamas a activat forțele în nordul Fâșiei Gaza și a adus întăriri, știind că costul va fi ridicat. Israelul nu avea altă opțiune. Cu situația ostaticilor nerezolvată, un atac masiv în nordul Fâșiei Gaza însemna că, în loc să slăbească, Hamas își extindea prezența. Războaiele sunt afaceri politice, iar Cabinetul israelian a trebuit să decidă să atace din aer pentru a calma situația și a aplana creșterea ostilității față de guvern. Israelul spera că loviturile aeriene și operațiunile speciale vor înfrânge Hamas. Dar Hamas purta un război urban pe teritoriul său – un teren unde retragerea și contraatacurile bruște erau opțiuni practice.

Bănuiesc că Hamas știa – sau cel puțin mișcări l-au sfătuit în acest sens mișcări mai sofisticate din lumea arabă – că o reacție masivă a Israelului în nordul Fâșiei Gaza, care să atragă atenția lumii asupra victimelor palestiniene, putea exercita suficientă presiune asupra Israelului pentru a obține un rezultat favorabil Hamas. Israelul a încercat să contracareze narativul, arătând că Hamas a luat ostatici, dar campaniile de relații publice israeliene au fost în cel mai bun caz slabe. (Istoric vorbind, Israelul fusese bun la acest palier, dar nu a înțeles că deciziile luate și transmise, cu privire la Hamas, depășeau cu mult propriile lor eforturi.)

Israelul se află acum prins într-un război în nordul Fâșiei Gaza, cu un Cabinet rigid care nu va accepta o retragere strategică și cu un ecosistem media care îi critică abordarea. Responsabilă de război fusese văzută gruparea Hamas; acum, este Israelul.

În acest punct, opțiunile militare ale Israelului sunt limitate, în mare măsură din cauza schimbării opiniei publice din cel mai important aliat al său, Statele Unite. Posibilitatea unui asalt reușit asupra Hamas se micșorează și chiar și cetățenii israelieni manifestează pentru încheierea unui acord pentru ostaticii israelieni rămași. Cineva întreba odată: Câte divizii militare are opinia? Răspunsul este: niciuna, dar poate modela lumea și este astfel vitală pentru o țară mică precum Israel.

Când privesc toate acestea, cred că Hamas a lovit accidental structura politică și militară a Israelului și că Israelul încă nu a înțeles că există diferite tipuri de război, iar oricare dintre ele te poate învinge. Mi se pare, de asemenea, că Israelul a făcut o greșeală fundamentală: Armata sa, deși competentă și avansată tehnologic, convinsese țara că este o putere mai mare decât e în realitate. Tehnologia este bună, dar războiul este condus de lideri subtili și atenți, care nu-și supraestimează propria putere și nu subestimează puterea manipulării minții inamicului. O lecție importantă pentru noi toți. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite