Frica de a avea copii într-o lume nesigură: tot mai multe cupluri spun „nu”

Frica de a aduce pe lume un copil într-o societate percepută ca nesigură devine tot mai prezentă în rândul femeilor și al cuplurilor, mai ales în contextul instabilității economice și sociale, explică psihologul Radu Leca, care subliniază că această anxietate poate afecta relațiile de cuplu și deciziile privind viitorul familiei.

Frica de a naște într-o societate percepută ca nesigură apare frecvent la femei și cupluri, mai ales în perioade cu instabilitate economică, conflicte, crize sanitare sau polarizare socială. Mintea caută control și predictibilitate, iar decizia privind copilul devine un loc în care anxietatea se prinde ca un cârlig,  dacă lumea pare periculoasă, viitorul copilului pare expus.

În psihologia clinică, frica funcționează ca semnal de alarmă, iar corpul răspunde prin hipervigilență, scenarii negative și oboseală emoțională, ceea ce afectează relația de cuplu și relațiile cu familia extinsă. În terapia de familie, tema copilului activează adesea loialități, presiuni și valori transmise între generații, iar discuțiile se transformă din „ce alegem” în „cine dezamăgește pe cine”.

Cum se diferențiază o grijă realistă legată de contextul social de o anxietate care consumă relația și liniștea interioară?

Când o femeie spune „nu vreau copii”, mesajul are mai multe straturi,  uneori semnifică o alegere identitară clară, alteori exprimă teamă de sarcină, frică de durere, amintiri medicale dificile, depresie, experiențe de abuz, lipsă de sprijin sau relații nesigure. În loc de etichete, psihoterapia folosește curiozitate și claritate,  ce valori susțin alegerea, ce riscuri sunt percepute, ce resurse lipsesc, ce înseamnă „mamă” în istoria familiei.

A trata automat refuzul maternității ca problemă psihologică înseamnă a ignora autonomia și diversitatea traseelor de viață, iar stigmatul împinge oamenii spre tăcere, rușine și izolare. Intervenția sănătoasă înseamnă acces voluntar la consiliere, educație, suport de cuplu și sprijin social, nu control.

Ce se întâmplă în interiorul unei familii când alegerea de a nu avea copii este interpretată ca defect, nu ca decizie?

În cuplu, tema copilului atinge trei zone sensibile,  sensul vieții, securitatea relației și libertatea personală. Un partener poate vedea copilul ca stabilitate și continuitate, celălalt ca pierdere de autonomie și risc; amândoi pot iubi, însă se simt amenințați în moduri diferite. Terapia de cuplu lucrează cu comunicarea fără atac, cu negocierea valorilor și cu planuri concrete,  finanțe, locuire, împărțirea responsabilităților, sprijin din partea familiei extinse, limite sănătoase față de presiuni.

Frica scade când există un cadru,  discuții programate, reguli de conflict, înțelegerea rolurilor și acorduri care respectă corpul și timpul fiecăruia.

În ce fel discuțiile despre copil devin lupte de putere, când de fapt ascund nevoi de siguranță și validare?

Societatea „tot mai nesigură” nu reprezintă doar un decor, ci un factor care amplifică stresul parental anticipat. Psihologia arată că expunerea constantă la știri alarmiste crește sentimentul de neajutorare, iar corpul trăiește ca și cum pericolul este permanent prezent. Pentru unele persoane, decizia de a amâna sau de a renunța la copii devine o strategie de protecție,  „dacă nu aduc un copil, nu îl expun”.

Terapia ajută la distingerea între risc probabil și risc imaginat, la stabilirea granițelor cu media, la ancorarea în realitatea imediată și la construirea unui plan de sprijin comunitar. Uneori frica semnalează nevoia de stabilitate materială, alteori semnalează nevoia de vindecare personală sau de relație mai sigură.

Cum arată un plan de viață bun atunci când lumea pare imprevizibilă, iar valorile personale cer atât grijă, cât și curaj?

Familia extinsă joacă un rol major,  părinții cer nepoți, rudele compară, prietenii întreabă, iar femeia simte că trebuie să justifice alegeri intime. În psihoterapia de familie, se lucrează cu limite ferme și cu o comunicare simplă,  „decizia aparține cuplului”, „subiectul nu se discută la masă”, „întrebările repetate rănesc”. Rușinea scade când există limbaj clar și alianță în cuplu.

În același timp, pentru persoanele care chiar își doresc copil, dar trăiesc frică intensă, sprijinul psihologic voluntar ajută la reglarea anxietății, la pregătire pentru travaliu, la plan de suport postnatal și la prevenirea depresiei postpartum. Care sunt limitele sănătoase pe care o femeie le stabilește cu familia atunci când corpul și viitorul ei devin subiect public?