Femeile la menopauză, ținta unei industrii uriașe de produse „minune”. Avertismentul medicilor
Din ce în ce mai mult se vorbește, atât în rândul cercetătorilor, cât și în rândul publicului, despre numeroasele produse adresate femeilor aflate în perioada premergătoare menopauzei. Specialiștii atrag însă atenția că marea majoritate a serurilor, loțiunilor și pastilelor „minune” care promit întinerirea sunt, în cel mai bun caz, fără efect, iar uneori pot avea chiar efecte adverse.
Menopauza și perimenopauza rămân, în multe cazuri, subiecte tabu sau incomode. Pe lângă presiunea psihologică asociată înaintării în vârstă, femeile se confruntă și cu simptome fizice variate – de la probleme de somn și bufeuri până la schimbări de dispoziție.
În acest context apare și o altă sursă de stres: publicitatea constantă la produse care promit soluții rapide.
O femeie intervievată spune că îi este greu să accepte schimbările prin care trece:
„Nu-mi place cum mă face să mă simt. Realitatea este că avansez în vârstă, fac 50 de ani anul acesta. Sunt o mulțime de lucruri cu care nu vreau să mă confrunt, dar aceasta este realitatea mea.”
Dermatologul Melissa Mauskar, de la UT Southwestern, explică faptul că femeile aflate în această perioadă sunt o categorie vulnerabilă, tocmai pentru că sunt bombardate constant cu reclame la produse care promit rezultate rapide.
„Suntem parte a unei populații foarte vulnerabile. Ni se aruncă în față o mulțime de produse care par tentante. Dar dacă ai întrebări legate de sănătate, cel mai bine este să mergi la medic”, spune specialistul.
Problema este că, pe lângă avalanșa de reclame, nu este întotdeauna clar care produse au într-adevăr o bază științifică și care nu.
„Apar foarte multe produse noi, destinate femeilor la perimenopauză și menopauză. Pentru mine, standardul rămân produsele pentru care există dovezi științifice. De exemplu, protecția solară este ca spălatul pe dinți, iar retinoizii sunt ca ața dentară”, explică dermatologul.
Pe măsură ce menstruația devine mai rară, nivelurile de estrogen și progesteron scad, iar simptomele pot fi diverse și uneori surprinzătoare pentru femei.
Specialiștii recomandă ca femeile să apeleze la medici pentru a primi tratamente și produse potrivite, evitând astfel soluțiile promovate agresiv în mediul online sau în publicitate.
În multe țări există deja grupuri de sprijin pentru femeile aflate la perimenopauză sau menopauză, unde acestea pot discuta atât între ele, cât și cu specialiști, pentru a înțelege mai bine schimbările prin care trec și modul în care pot gestiona această etapă a vieții.

