Eurostat: Românii sunt cetățenii europeni care generează cele mai puţine deşeuri municipale

În 2023, cantitatea de deșeuri municipale generată per persoană în UE a fost de 511 kg, cu 4 kg mai puțin decât în 2022 (515 kg) și cu 23 kg mai puțin decât în 2021 (534 kg), ceea ce reprezintă o scădere de 4,3% în doi ani. Comparativ cu 2013, cantitatea a crescut cu 32 kg, arată datele Eurostat.
Datele disponibile arată diferențe semnificative între țările UE. Cele mai mari cantități de deșeuri municipale per locuitor au fost generate în Austria (803 kg per persoană, date din 2022), Danemarca (802 kg, date din 2022) și Luxemburg (712 kg). Cele mai mici cantități de deșeuri per locuitor au fost înregistrate în România (303 kg, date din 2022), Polonia (367 kg) și Estonia (373 kg).
246 kg per persoană reciclate în UE
În 2023, UE a reciclat în medie 246 kg de deșeuri per persoană. Acest lucru înseamnă că 48,0% din totalul deșeurilor municipale generate au fost reciclate, comparativ cu 37,2% în 2013 (199 kg per persoană).
În 2023, 129 kg per persoană au fost incinerate (25,2% din totalul deșeurilor generate), iar 115 kg per persoană au ajuns la groapa de gunoi (22,5%). În 2013, cantitatea incinerată per persoană era de 127 kg (26,4%), iar 142 kg per persoană (29,7%) ajungeau la groapa de gunoi.
Deșeurile municipale se referă la deșeurile provenite din gospodării, precum și la alte deșeuri care, prin natura sau compoziția lor, sunt similare cu cele menajere. Nu includ toate tipurile de deșeuri generate într-o țară. De exemplu, sunt incluse deșeurile menajere și cele comerciale de mici dimensiuni, dar sunt excluse deșeurile industriale, agricole, medicale și cele provenite din construcții și demolări.