Elon Musk, şeful Tesla, în vizită în China, cea mai mare piaţă pentru maşinile electrice. El a fost invitat de Consiliul chinez pentru promovarea comerţului internaţional

Elon Musk
Elon Musk
29 aprilie 2024, 06:44

Şeful Tesla, Elon Musk, s-a întâlnit duminică la Beijing cu nr. 2 al regimului chinez, premierul Li Qiang, care i-a promis că ţara sa va rămâne „mereu” deschisă faţă de companiile străine, relatează AFP şi Xinhua.

Elon Musk a sosit mai devreme duminică pentru a doua sa vizită, de această dată neanunţată, în China, cea mai mare piaţă a lumii pentru vehiculele electrice, invitat fiind de Consiliul chinez pentru promovarea comerţului internaţional, potrivit televiziunii publice CCTV.

„China se va ţine de cuvânt şi va continua să facă eforturi pentru extinderea accesului pe piaţă şi îmbunătăţirea serviciilor„, a mai spus Li, asigurându-l pe antreprenorul miliardar că „imensa piaţă chineză va fi mereu deschisă capitalurilor străine”.

Onorat să-l întâlnesc pe premierul Li Qiang. Ne cunoaştem de mulţi ani, din primele zile de la Shanghai„, unde Tesla deţine o fabrică, a transmis la rândul său Musk pe reţeaua sa X.

Potrivit CCTV, acesta s-a întâlnit şi cu Ren Hongbin, şeful Consiliului chinez pentru promovarea comerţului internaţional, pentru a „discuta despre următoarele etape în materie de cooperare şi alte subiecte„.

Elon Musk, personalitate controversată în lumea occidentală, este admirat în schimb în China, unde maşinile sale sunt apreciate de clasa de mijloc din oraşe.

Analişti de la compania de consiliere financiară Wedbush au comentat că „este un moment decisiv atât pentru Musk, cât şi pentru Beijing, într-un moment în care Tesla se confruntă cu o uriaşă concurenţă din partea constructorilor locali chinezi, plus o cerere slabă„.

CITEȘTE ȘI: Elon Musk ar putea să își piardă statutul de cel mai bogat om din lume. O judecătoare a anulat pachetul salarial de 56 de miliarde de dolari pe care îl primește de la Tesla

Musk a trecut anul acesta de la ironie la complimente la adresa constructorilor chinezi de vehicule electrice, calificându-i drept „cei mai competitivi din lume”.

Gigantul chinez BYD („Build Your Dreams”) a depăşit de altfel Tesla în ultimul trimestru al anului trecut, devenind vânzătorul nr. 1 de maşini electrice pe plan global. Deşi Tesla şi-a recuperat titlul în trimestrul următor, BYD a rămas în fruntea pieţei chineze, iar constructorul american a avut probleme în China, fiind nevoit să retragă, în ianuarie, peste 1,6 milioane de maşini din cauza unei probleme de soft.

CITEȘTE ȘI: Tesla va produce o maşină electrică de 25.000 de euro la fabrica din Germania

Internauţi de pe reţeaua socială Weibo apreciază că Musk ar putea participa la salonul auto din capitala chineză care se încheie pe 4 mai şi că ar dori chiar să încerce SU7, modelul fabricat de Xiaomi, despre care directorul companiei tehnologice chineze, Lei Jun, a susţinut mai devreme în aprilie că a înregistrat deja precomenzi de trei până la cinci ori mai multe decât se anticipa.

Alţi comentatori consideră că Elon Musk a venit pentru a discuta despre posibilitatea de a comercializa tehnologia Full Self Driving (autopilot) a Tesla pe piaţa chineză. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite