Acorduri record între SUA și Marea Britanie. Starmer: ”Avem cea mai avansată relație de apărare din lume”. Trump: ”Vom extinde alianța pe zona de securitate economică”
Declarație surprinzătoare a președintelui Donald Trump, înainte de finalul vizitei sale de stat în Marea Britanie. Liderul de la Casa Albă s-a declarat dezamăgit de Vladimir Putin. Trump a discutat astăzi cu premierul britanic Keir Starmer. Cei doi au anunțat cel mai mare pachet de investiții din istoria Regatului Unit: 150 de miliarde de lire sterline, la care se adaugă aproape 8.000 de locuri de muncă pentru britanici. Succesul întrevederii a fost pregătit miercuri seară de un banchet regal fabulos, organizat în onoarea președintelui american, de Regele Charles al III-lea.
Cu la fel de mult fast a fost primit președintele Donald Trump la reședința de la țară a premierului Keir Starmer, de la Chequers. O discuție relaxată pe teme deloc ușoare.
Dincolo de acordurile comerciale importante care implică companii americane și britanice, șeful executivului de la Londra a discutat cu Donald Trump și despre situația din Ucraina și Gaza, două războaie asupra cărora viziunile nu sunt comune. De exemplu, Marea Britanie se pregătește să recunoască zilele acestea statul palestinian.
Keir Starmer, premierul Marii Britanii: Lucrăm împreună să oprim crimele din Ucraina. În ultima perioadă, Putin și-a arătat adevărata față, conducând cele mai mari atacuri de la invazia Ucrainei, cu și mai multă vărsare de sânge, mai mulți nevinovați uciși și încălcări fără precedent ale spațiului aerian NATO. Acestea nu sunt acțiunile cuiva care vrea pacea.
Donad Trump, președintele SUA: Războiul pe care credeam că îl voi opri cel mai repede, datorită relației mele cu Putin, dar el m-a dezamăgit. Chiar a făcut-o. Cine să fie, Rusia sau Ucraina? Vom vedea cum se termină. Credeam că va fi cel mai ușor, dar am rezolvat aproape toate conflictele. Știți că lucrăm intens cu Israel pentru Gaza.
În timp ce președintele Trump începe partea politică a vizitei de stat, Melania Trump, prima doamnă, a vizitat Biblioteca Regală de la Castelul Windsor, alături de Regina Camilla.
Mai târziu, Prințesa de Wales și Melania Trump s-au întâlnit cu micuții cercetași din grădinile Frogmore. Copii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani le-au arătat oaspeților desenele făcute în natură.
Pentru succesul politic al acestei zile, terenul fusese pregătit de ieri. O zi fastuoasă care s-a încheiat cu un banchet cum nici președinții americani nu au mai văzut, nici castelul Windsor, de ceva vreme.
Donad Trump, președintele SUA: Este un privilegiu unic să fiu primul președinte american primit aici. Și… dacă vă gândiți, este mult, și aceasta a fost a doua vizită de stat. Și poate că va fi ultima dată. Sper că va fi, de fapt. Dar acesta este cu adevărat unul dintre cele mai mari onoruri din viața mea. Mult respect pentru dumneavoastră și mult respect pentru țara dumneavoastră.
Pentru Regele Charles, care de nenumărate ori a exprimat opinii legate de problemele arzătoare ale lumii, acest dineu de 7 stele a fost un bun prilej să-i reamintească oaspetelui său sensul parteneriatului cu SUA.
Regele Charles al Marii Britanii: Țările noastre au o relație foarte apropiată în materie de apărare, securitate și informații. În două războaie mondiale, am luptat împreună pentru a învinge forța tiraniei. Astăzi, când tirania amenință din nou Europa, noi și aliații noștri suntem împreună pentru a sprijini Ucraina în fața agresiunii și pentru a asigura pacea.
Când s-a despărțit de Regele Charles, joi dimineață, Donald Trump a spus doar atât: „Vă mulțumesc tuturor. Un mare om. Un mare om și un mare Rege!”.
Principalele declarații ale premierul britanic Keir Starmer
- Este o plăcere să-l întâmpin pe președintele Donald Trump pentru a sărbători legătura unică dintre Marea Britanie și SUA.
- Statele Unite și Marea Britanie sunt parteneri principali pe apărare, pe comerț.
- Parteneriatul tehnologic încheiat în această după-amiază are puterea de a schimba vieți.
- Vom întări cauzele democrației, nu ale tiraniei. Acesta e teritoriul pe care viitorul va lucra.
- Acest parteneriat e un semnal pentru determinarea noastră de a câștiga această cursă împreună și pentru a ne asigura că aduce beneficii reale: locuri de muncă în creștere, în facturi mai mici, pentru a aduce mai mulți bani în buzunarele oamenilor.
- Am avut o întâlnire fantastică cu oameni de afaceri unde am creionat această viziune.
- Peste 250 de miliarde de lire sterline care merg în ambele direcții pe Atlantic. E un nou record care va crea 15 mii de locuri de muncă în Marea Britanie.
- În timp ce Marea Britanie și SUA modelează această legătură pentru o nouă eră, fundamentele nu s-au schimbat.
- Securitatea rămâne fundamentul relației speciale dintre cele două țări.
- Avem cea mai avansată relație de apărare din lume.
- Acum, pe măsură ce creștem cheltuielile pentru apărare, vom elimina barierele care stau în calea colaborării în domeniul noilor tehnologii de apărare.
- Rămânem uniți în domeniul apărării și securității, dar și în căutarea păcii.
- Colaborăm pentru a pune capăt catastrofei umanitare din Orientul Mijlociu și, în cele din urmă, pentru a aduce pacea între israelieni și palestinieni.
- Lucrăm împreună pentru a opri omorurile din Ucraina.
- În ultimele zile, Putin și-a arătat fața reală având cele mai mari atacuri de când a început războiul. Acestea nu sunt acțiunile unui om care caută pacea.
- Anul viitor sărbătorim a 250-a aniversare a SUA. Această relație nu face referințe doar la istorie, ci și la viitor.
- Vom intra în acest an aniversat mai optimiști ca niciodată, mai încrezători ca niciodată despre faptul că aceste dopuă națiuni pot obține lucruri minunate împreună.
Principalele declarații ale președintelui american Donald Trump
- Suntem recunoscători dincolo de cuvinte pentru onoarea vizitei de stat.
- Legătura dintre țările noastre e fără pereche în lume. SUA și Marea Britanie au făcut mai mult bine acestei planete decât oricare alte două națiuni din istoria umanității.
- Vom extinde această alinață pe zona de securitate economică pentru prima oară.
- Am semnat un acord de tehnologie și prosperitate care va asigura că următoarea revoluție tehnologică va fi făcută împreună cu Marea Britanie.
- Peste 300 de miliarde de dolari în multiple sectoare de interes.
- Statele Unite se descurcă mai bine ca niciodată în termen de afaceri și investiții.
- Avem peste 17 trilioane de dolari într-o perioadă de opt ani, care au fost investite într-o țară ca a noastră, comparativ cu ultimii ani ai administrației Biden – au avut 250 de miliarde. Nu au reușit un trilion pe perioada celor patru ani de mandat.
- Felicit Marea Britanie pentru angajamentul de a cheltui 5% din PIB pe apărare la summitul NATO.
- Am reușit să rezolvăm 7 războaie, care nu puteau fi rezolvate.
- Putin m-a dezamăgit. Am crezut că războiul Rusia-Ucraina va fi mai ușor. Am crezut că e cel mai ușor din cele 7.
- Lucrăm din greu pe Israel – Gaza, dar se va rezolva corect.
- NATO era la 2% PIB pe care nu-l achitau, acum sunt la 5% PIB și îl plătesc.
- Trimitem aceste arme către NATO, iar NATO le plătește pe deplin. Le dăm ce au nevoie.
- SUA a cheltuit 350 de miliarde de dolari în acest război.
- Un mare american, Charlie Kirk, a fost asasinat pentru că și-a spus vorbele pe care a dorit să le spună. I-am spus că are șanse să fie președinte în viitor. A vrut doar să aibă grijă de tineret.
- Apreciem multiplii cetățeni britanici care și-au exprimat condoleanțele.
- Avem o relație ca nicio altă relație.
Trump și Starmer, întâlnire cu oameni de afaceri
Președintele Donald Trump, așezat lângă prim-ministrul Keir Starmer în timpul discursului adresat liderilor din mediul de afaceri, a subliniat „legătura indestructibilă” dintre SUA și Marea Britanie.
„Cred că este o legătură indestructibilă, indiferent de ceea ce facem astăzi, cred că este indestructibilă”, a declarat președintele la masa rotundă organizată la reședința de la țară a prim-ministrului.
„În luna mai, Regatul Unit a devenit prima țară care a încheiat un acord comercial cu Statele Unite în timpul celui de-al doilea mandat al meu, și am vrut să fie prima, pentru că legătura este atât de puternică și relația atât de îndelungată”, a adăugat el.
Unul dintre obiectivele principale ale lui Starmer în relația cu Trump a fost încheierea unui nou acord comercial, lucru pe care a reușit să îl realizeze rapid, chiar dacă alte țări s-au zbătut săptămâni întregi pentru a negocia planuri de evitare a tarifelor drastice.
Starmer le-a transmis oamenilor de afaceri adunați că au ajuns la un acord și în privința energiei nucleare civile, care, potrivit lui, va genera energie pentru milioane de întreprinderi. Acesta susține că acordul va spori securitatea de ambele părți ale Atlanticului.
Premierul britanic a declarat că Marea Britanie este una dintre cele mai mari economii ale lumii.
„Marea Britanie este una dintre cele mai mari economii ale lumii. Poate că nu se ridică la nivelul Statelor Unite, dar ne depășim limitele și suntem lideri mondiali în domeniul cuanticii, al inteligenței artificiale, al științelor și al serviciilor financiare. Avem cele mai bune investiții, cele mai bune universități, cele mai multe premii Nobel”, a declarat Starmer, potrivit CNN. „Asta este ceea ce avem de oferit și suntem mândri de asta.”
La evenimentul de afaceri de la Chequers, unde Keir Starmer și Donald Trump au semnat „acordul de prosperitate tehnologică”, au participat lideri de afaceri britanici și americani, inclusiv directorii executivi ai Nvidia, Microsoft, Rolls-Royce, Boeing, BAE Systems, GlaxoSmithKline, Alphabet, BlackRock și Citi Group, potrivit PA Media.
Niciun președinte american sau alt lider mondial nu a avut vreodată onoarea unei a doua vizite de stat în Marea Britanie.
Dacă astăzi este însă despre diplomație și anunțuri, miercuri seară a fost despre protocol. Prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie a cuplului prezidențial american s-a încheiat cu un mare banchet, la castelul Windsor.

