Donald Trump a fost primit de Regele Charles, în cea de-a doua vizită de stat în Marea Britanie. Președintele SUA a salutat cea mai mare gardă de onoare din istoria recentă

17 September 2025, 13:43 (actualizat 17 September 2025, 21:18)

Regele Charles l-a întâmpinat pe Donald Trump, în cea de-a doua vizită de stat istorică a președintelui american în Marea Britanie. Această primă zi, de un fast fără precedent, nu ar fi fost posibilă fără măsurile draconice de securitate. În mod excepțional, oamenilor din paza liderului de la Casa Albă li s-a permis să poarte arme. Dincolo de aceste detalii tehnice, familia regală a vrut să-l impresioneze pe Donald Trump și pe Prima Doamnă și au organizat la Windsor cea mai mare recepție militară oferită vreodată în onoarea unui lider străin aflat în vizită în Marea Britanie. Pentru Donald Trump a fost organizată o procesiune la cel mai înalt nivel de protocol, inclusiv faimoasa plimbare cu caleașca regală. Dar vizita stârnește și nemulțumire în rândul multor britanici și au loc acțiuni de protest, inclusiv legate de presupusele sale legături cu controversatul magnat pedofil Jeffrey Epstein.

Donald Trump și soția sa, Melania, au fost întâmpinați chiar la scara elicopterului de prințul William și soția sa, Kate. După schimbul de amabilități, a urmat o procesiune la care, potrivit tradiției, au participat 80 de militari în uniformă de paradă.

Două calești acoperite i-au purtat pe oaspeți și gazde prin curtea interioară a palatului Windsor, unde a avut loc ceremonia de primire a lui Donald Trump. Prima Doamnă, Melania, a fost însoțită de Regina Camilla, în timp ce Regele Charles și Donald Trump au mers într-o altă trăsură.

Diplomația regală a pus la bătaie tot fastul, făcând ca vizita precedentă a lui Donald Trump din 2019, la Palatul Buckingham, să pălească. Nu mai puțin de 120 de cai și 1.300 de soldați au fost implicați în această ceremonie, iar Donald Trump a salutat cea mai mare gardă de onoare din istoria recentă.

Interesele economice sunt majore. Este vorba despre un acord economic de peste 10 miliarde de dolari. În plus, Marea Britanie, un important sprijin pentru Ucraina, caută să obțină o poziție mai predictibilă din partea lui Donald Trump în privința războiului din Ucraina.

Din delegația oficială fac parte directorii celor mai mari corporații IT din Statele Unite, precum Sam Altman de la Open AI, Tim Cook de la Apple sau Larry Fink de la Blackrock.

Înaintea ceremoniilor, președintele american a afirmat că principalul motiv al vizitei este unul comercial.

Donald Trump, președintele SUA: ”Țara noastră o duce foarte bine. Niciodată n-am dus-o atât de bine. Avem trilioane de dolari care ne vin datorită taxelor vamale, și (britanicii) vor să vadă dacă pot obține un acord ceva mai bun, așa că vom vorbi cu ei. Dar în primul rând (vizita) este pentru a fi împreună cu prințul Charles și Camilla, sunt prieteni ai mei de mult timp, cu mult înainte ca el să devină rege. Și e o onoare că el este rege. Cred că își reprezintă țara foarte bine. Este un gentleman atât de elegant și reprezintă atât de bine!”.

Regele Charles și președintele Donald Trump au schimbat daruri simbolice

Acest moment fastuos a fost urmat de un dineu și un schimb oficial de daruri. Regele și Regina i-au oferit președintelui un volum din piele, legat manual, la comandă, pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a Declarației de Independență.

Iar darul menit să-l miște pe președintele american este drapelul Uniunii arborat în ziua în care Trump depunea jurământul pentru a doua oară. Trump i-a oferit Regelui o replică a unei săbii a președintelui Eisenhower, ca o amintire a parteneriatului istoric care a fost esențial pentru câștigarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Proteste și imagini cu Epstein proiectate pe zidurile palatului Windsor. Britanicii, nemulțumiți de vizita lui Trump

În timp ce familia regală britanică l-a primit miercuri pe președintele american Donald Trump la Castelul Windsor, într-o ceremonie fastuoasă, publicul britanic i-a oferit liderului american o primire cu totul diferită, vizibil mai puțin prietenoasă, și au loc acțiuni de protest, inclusiv legate de presupusele sale legături cu controversatul magnat pedofil Jeffrey Epstein.

Britanicii contestă în centrul Londrei vizita lui Trump

Dar vizita lui Donald Trump în Marea Britanie a generat și proteste. Câteva sute de britanici au ieșit în centrul Londrei ca să critice, în special, sprijinul acordat Israelului în războiul din Gaza.

De altfel, înainte ca Donald Trump să fi atins pământul regatului, pe zidul Palatului Windsor, unde este găzduit, a apărut fotografia sa alături de pedofilul Jeffrey Epstein.

Vizită de stat fără precedent

Vizita de stat este cea mai înaltă formă de protocol – mai ales în Marea Britanie, care acordă rar asemenea privilegii.

Donald Trump a mai fost primit în 2019 , în primul său mandat. O a doua vizită de stat a aceluiași lider internațional este absolut fără precedent în cei peste 100 de ani în care asemenea întâlniri au fost organizate.

Liderii aflați la al doilea mandat, cum au fost Barack Obama sau George W. Bush au fost primiți doar la dineuri sau ceaiuri cu regina.

În primăvară însă, premierul Keir Starmer i-a înmânat lui Donald Trump o invitație, semnată de regele Charles, chiar în fața reporterilor. De atunci a devenit o practică națională și internațională pentru ca atât membrii administrației americane, cât și liderii internaționali să caute să-l măgulească pe președintele american cu orice ocazie posibilă.

Unii britanici au călătorit sute de kilometri că să îl vadă fie și câteva secunde de la distanță pe Donald Trump.

Imagini cu Jeffrey Epstein, proiectate de activiști pe zidurile palatului Windsor

Au însă loc și ample acțiuni de protest – atât față de vizită, cât și față de președintele american.

Notoriile imagini în care apar actualul președinte american și fostul său amic, controversatul pedofil Jeffrey Epstein, au fost proiectate de activiști chiar pe zidurile palatului Windsor.

Un vehicul publicitar cu aceleași fotografii a fost oprit de poliție.

Dosarul Epstein este cu atât mai sensibil în Marea Britanie cu cât unul dintre cei mai marcanți membri ai familiei regale, prințul Andrew, aflat acum în dizgrație, a avut legături strânse cu Jeffrey Epstein.

Numele prințului Andrew și al ambasadorului britanic în SUA apar în e-mailuri până acum secrete, care sunt în prezent evaluate de congresul american.

Vizită la adăpost de ochii publicului

Președintele american Donald Trump a ajuns miercuri în jurul prânzului la castelul Windsor, fiind primit de familia regală în a doua sa vizită de stat în Regatul Unit, care se derulează la adăpost de public și de manifestații.

Liderul american și soția sa, Melania, au fost întâmpinați la coborârea din elicopter de prințul moștenitor William și soția sa, Catherine, iar apoi au fost primiți de regele Charles al III-lea și de regina Camilla. Forțele de ordine sunt prezente în număr mare în acest oraș situat la circa 40 km vest de Londra.

Vizita de stat de două zile a început cu o desfășurare spectaculoasă de fast regal, de care liderul american este mare amator, notează AFP, și o ceremonie militară de o anvergură fără precedent, în care au fost implicați 1.300 de membri ai forțelor armate britanice.

După o salvă de tun trasă din castel și din Turnul Londrei, cele trei cupluri au participat la o procesiune în caleașcă, dar tot în incinta domeniului, și nu pe străzile orașului, așa cum s-a întâmplat cu prilejul vizitei de stat a președintelui francez Emmanuel Macron din iulie.

Donald Trump este nepopular în Regatul Unit și mii de persoane sunt așteptate în centrul Londrei pentru a protesta împotriva vizitei sale.

ACTUALIZARE În fața Castelului Windsor, un număr relativ mic de protestatari anti-Trump țin pancarte și protestează față de vizita președintelui SUA.

Amy Tisi, o protestatară, a declarat pentru BBC că a protestat și data trecută când Trump a vizitat și afirmă că este „important să îți exprimi punctul de vedere”. Ea spune că nu are obiecții față de decizia de a-l invita pe Trump în calitate de șef de stat, dar că „dimensiunea și amploarea” acestei vizite sunt „de necrezut”. Amy se întreabă dacă această desfășurare nu este „mai mult pentru ego-ul [președintelui Trump]”.

ACTUALIZARE Donald și Melania Trump au făcut o plimbare cu caleașca alături de regele Charles și regina Camilla. Președintele Trump a mers în aceeași caleașcă cu regele Charles, iar prima doamnă Melania a împărțit caleașca cu regina Camilla.

Regele Charles și Donald Trump, în caleașcă/Profimedia Images
Regele Charles și Donald Trump, în caleașcă/Profimedia Images
Donald Trump, primit de regele Charles și prinții de Wales/Profimedia Images

ACTUALIZARE Charles și regina l-au întâmpinat pe Donald Trump în fața Castelului Windsor. Pentru a doua oară, Donald Trump este întâmpinat de un monarh britanic într-o vizită de stat. El a dat mâna cu regele Charles. Cei doi au purtat o conversație amplă în fața Castelului Windsor, împreună și cu prințul de Wales. Prima doamnă, regina și prințesa de Wales a stat de vorbă într-un grup separat, în apropiere.

ACTUALIZARE Donald și Melania Trump au fost întâmpinați la coborârea din elicopter pe domeniul Windsor de prințul și Prințesa de Wales, William și Catherine, puțin după ora 14.00, ora României.

“Regele Charles este un gentleman atât de elegant”

Donald Trump a sosit marți seara în Marea Britanie alături de soția sa Melania, iar printre membrii delegației se numără și secretarul său de Stat, Marco Rubio.

Liderul de la Casa Albă a fost primit la ambasada americană și le-a spus reporterilor prezenți că regele Charles este prietenul său și „un gentleman elegant”.

Țara noastră o duce foarte bine. Niciodată n-am dus-o atât de bine. Avem trilioane de dolari care ne vin datorită taxelor vamale, și (britanicii) vor să vadă dacă pot obține un acord ceva mai bun, așa că vom vorbi cu ei. Dar în primul rând este pentru a fi împreună cu prințul Charles și Camilla, sunt prieteni ai mei de mult timp, cu mult înainte că el să devină rege. Și e o onoare că el este rege. Cred că își reprezintă țara foarte bine. Este un gentleman atât de elegant și reprezintă țara atât de bine!”, a declarat Donald Trump.

Cuplul prezidențial va fi primit la castelul Windsor, reședința favorită a regelui Charles. Este o onoare, dar și o necesitate – secțiuni importante din Palatul Buckingham de la Londra sunt în renovare.

În mod tradițional, un președinte sau premier este primit o singură dată în vizită de stat în Marea Britanie, cea mai înaltă formă de protocol posibilă.

Liderii aflați la al doilea mandat, cum au fost Barack Obama sau George W. Bush au fost primiți la dineuri sau ceaiuri cu regina.

În primăvară, însă, premierul Keir Starmer i-a înmânat lui Donald Trump o scrisoare de invitație, semnată de regele Charles, chiar în fața reporterilor.

De atunci, a devenit o practică națională și internațională, ca atât membrii administrației americane, cât și liderii internaționali să caute să-l măgulească pe președintele american cu orice ocazie posibilă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite