Caniculă greu de suportat în sudul țării. Temperaturile au depășit 40 de grade

Asfalt topit și aer fierbinte în sudul țării, unde canicula a fost azi greu de suportat. Județele Mehedinți și Dolj s-au aflat sub cod roșu. La amiază, străzile au semănat cu niște cuptoare încinse, iar oazele de răcoare au fost inexistente. Totuși, meteorologii au restrâns zona vizată de avertizări de căldură extremă.
În sudul țării, aerul a devenit irespirabil la orele prânzului. Localnicii au căutat răcoarea în parcuri sau pe lângă fântânile arteziene, pentru că în locuințe aparatele de aer condiționat abia au mai făcut față căldurii. Alții au ieșit sub soarele fierbinte ca să-şi facă aprovizionarea cu alimente sau medicamente.
Compania de Apă Oltenia a montat dozatoare pentru trecători în locurile aglomerate din Craiova. Iar autorităţile au amplasat şi un centru de prim ajutor.
Şi pentru că temperatura la nivelul solului este şi mai ridicată, au fost impuse restricţii de circulaţie pentru maşinile de tonaj greu.
Nici în capitala nu a fost mai răcoare. La prânz, temperatura resimţită s-a apropiat de 39 de grade la umbră. Greu de suportat între betoanele clădirilor și asfaltul încins al bulevardelor. Așa că trecătorii au căutat unica oază de răcorire, o poartă cu vapori de apă instalată de autorități. Ori s-au protejat de soare cum au putut mai bine.
Pentru cei care suportă greu canicula urmează un scurt moment de respiro, spun meteorologii de la Administrația Națională de profil.
Din păcate, ploile care ar putea răcori sudul țării după episodul de caniculă, se mai lasă așteptate, anunță meterologii ANM.