Cei trei mineri răniți în explozia de la Uricani au fost aduși la București. Al patrulea miner a murit

30 octombrie 2017, 08:17

La primele ore ale dimineții, 56 de mineri au intrat în subteran. La un moment dat, patru dintre ei, care se aflau într-o zonă betonată în care nu era niciun cablu electric, au fost surprinși de o explozie puternică. Colegii lor au sărit să-i salveze. Trei mineri au fost scoși afară în viață.  Cel de al patrulea miner a fost căutat aproape 4 ore. A fost găsit până la urmă, la 100 de metri de locul exploziei. Nu a supraviețuit.

Răniții au arsuri de gradul 3 pe jumătate din suprafața corpului. Doi dintre colegii care i-au scos la suprafață s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

După ce au fost stabilizați la Petrosani, răniții au fost aduși cu un elicopter în București. Doi au ajuns la Spitalul de Arși, iar unul, la spitalul Bagdasar.

Minerii aveau echipamente de protecție și aparate care măsurau nivelul gazelor din subteran. Inspectorii de Muncă, inclusiv cei din București, au început o anchetă.

Activitatea din mină rămâne suspendată până când se vor termina toate verificările de sub pământ, a anunțat ministrul Energiei, care a ajuns în zonă la scurt timp după incident.

Și totuși, condițiile din multe mine din țară pun în pericol viețile ortacilor, atrag atenția liderii de sindicat.

Mina Uricani este una dintre exploatările din Valea Jiului care vor fi închise.

Autoritățile vor să facă cercetări la toate minele, indiferent că se află în exploatare sau în proces de închidere. Se caută resurse și pentru un studiu de risc.

Accidentul mortal din mina Uricani este al doilea din această lună. La începutul lui octombrie, doi mineri au murit și unul a fost rănit după ce tavanul unei galerii din mina Lupeni s-a surpat.

ACTUALIZARE. Un rănit, cu arsuri pe 30% din corp, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și doi răniți, cu arsuri pe 50% din corp, la Spitalul de Arsuri din Capitală. Cei trei au fost aduși cu o aeronavă care a aterizat pe aeroportul Băneasa  Victimele au fost preluate de ambulanțe.

ACTUALIZARE.Doi supraviețuitori sunt aduși la spitale din București. Aceștia sunt intubați și stabili hemodinamic. Al treilea miner este în spital la petroșani, într-o stare mai bună. Are căile respiratorii afectate. Se ia în calcul transportarea lui la un spital din București.

ACTUALIZARE. Activitatea minei Uricani din Valea Jiului a fost suspendată, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Uricani. El a arătat că specialiștii investighează deja zonele de lucru din subteran și că activitatea va fi reluată atunci când va exista certitudinea că acestea sunt sigure.

Ministrul a spus că din primele date nu se poate vorbi de o explozie în subteran, ci de o aprindere de gaz, urmând să se verifice cauzele care au generat acest eveniment.

ACTUALIZARE. Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat decesul unui miner. Alți trei mineri sunt în curs de pregătire pentru a fi transportați la București. Un elicopter de mari dimensiuni a fost trimis la Petroșani pentru a-i aduce în Capitală, doi la Spitalul de Arși și unul la”Bagdasar-Arseni”. Doi dintre mineri sunt intubați.

ACTUALIZARE. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au deschis un dosar având ca obiect accidentul produs într-o galerie din Mina Uricani, în care au fost implicați patru mineri, informează Parchetul General.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat la TVR că minerii făceau lucrări de îndiguire pentru închiderea minei şi cauza exploziei va fi stabilită la finalul anchetei.ACTUALIZARE. Salvatorii au ajuns la minerul dat dispărut în urma exploziei, însă, din păcate, acesta a fost găsit decedat.ACTUALIZARE.Cei trei mineri răniți în explozia de luni dimineață de la mina Uricani din Valea Jiului prezintă arsuri ale căilor respiratorii și arsuri pe mâini, picioare și față, a declarat directorul Spitalului de Urgență Petroșani, dr. Alin Vasilescu, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru doi dintre minerii care au fost aduși la acest spital au fost finalizate procedurile de intervenție chirurgicală și de toaletare a plăgilor, aceștia fiind transferați la Secția de Terapie Intensivă. Una dintre victime prezintă arsuri pe 35 — 40% din suprafața corpului, iar cel de-al doilea miner are arsuri pe 8% din suprafața corpului. Arsurile sunt pe față, mâini și picioare. De asemenea, victimele prezintă arsuri ale căilor respiratorii”, a precizat dr. Alin Vasilescu.

Cel de-al treilea miner a fost transportat la Spitalul din Lupeni.

ACTUALIZARE. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a plecat spre mina Uricani

_________________________________

Un miner este dat dispărut și trei au fost scoși la suprafață. Ei nu au răni care să le pună viața în pericol și au fost transportați către spitalul din Petroșani.

La fața locului au fost trimise echipe de salvatori, care au reușit să-i scoată la suprafață pe cei trei mineri, dar despre soarta celui de-al patrulea nu se știe încă nimic. Explozia s-a produs în cursul dimineții, în schimbul 1,  după ora 6:00, la aproximativ 50 de metri adâncime. Cauza nu este cunoscută deocamdată.

Exploatarea minieră de la Uricani este în curs de închidere.

Explozia de la mina Uricani intervine la aproape trei săptămâni de la accidentul din mina Lupeni, tot din județul Hunedoara, soldat cu trei morți.

Operațiunile pentru salvarea victimelor sunt în plină desfășurare.


Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă