Hartă România
Hartă București
Hartă Banat
Hartă Transilvania
Hartă Crișana
Hartă Maramureș
Hartă Moldova
Hartă Muntenia
Hartă Oltenia
Hartă Dobrogea
Vremea 27 iulie 2026
Azi
Mâine

Weekend de primăvară. Meteorologii anunță că temperaturile vor urca până la 17 grade

Primăvara respectă data din calendar. După o iarna adevărată, așa cum nu a mai avut România de câțiva ani, temperaturile încep să urce, iar precipitațiile se opresc. În prima săptămână din martie vor fi chiar și 17 grade, au anunțat meteorologii. Adică mult mai cald decât normalul acestei perioade.

Inundații în sudul țării: gospodării și terenuri sub ape

Alertă în sudul ţării, unde debitul Dunării a ajuns la cel mai mare nivel din ultimul deceniu, în urma precipitaţiilor abundente din ultimele luni, dar şi a topirii zăpezilor. Oamenii spun că e pentru prima dată din 2004 încoace când o cantitate atât de mare de precipitaţii a căzut într-un timp atât de scurt. Sute de hectare de terenuri şi păşuni din zonele aflate de-a lungul fluviului sunt deja inundate şi există riscul ca apa să ajungă în gospodăriile oamenilor şi la fermele de animale.

Strat de zăpadă de peste 80 cm la Moscova, un "record istoric"

Grosimea stratului de zăpadă din capitala Rusiei a depăşit 80 de centimetri, doborând recordul istoric anterior din 1994, după ninsorile abundente căzute în ultimele săptămâni, a anunţat miercuri meteorologul rus Evgeny Tishkovets, citat de agenţia EFE.
Zăpadă și viscol în țară / Pixabay

Cod de vreme rea: ninsori, vânt puternic și polei în România

Viscol puternic la munte, în mai multe zone din țară. La altitudini mari, rafalele depășesc 100 de kilometri pe oră. Meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea pentru Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, valabil până mâine dimineață.
Praf saharian

„Ploaie sângerie” în Europa. Un nor de praf saharian ajunge pe continent și ar putea colora precipitațiile

Un nor masiv de praf saharian se îndreaptă spre Europa și ar putea provoca un fenomen spectaculos numit „ploaie sângerie”, în care precipitațiile capătă o nuanță roșiatică. Fenomenul este monitorizat de specialiștii europeni și este așteptat să afecteze mai multe regiuni ale continentului în următoarele zile. Miercuri seară ajunge în Marea Britanie, scrie The Independent.

Ultima Oră

Cele mai citite