CNN: Cruciada unui pastor pentru dominație creștină în era Trump. Obiectiv final: o teocrație creștină la nivel global

Un nou val de lideri creștini conservatori, condus de pastorul Douglas Wilson și susținut de apropiați ai administrației Trump, își extinde influența în Washington prin deschiderea unei biserici evanghelice cu agenda unui stat teocratic. Această mișcare controversată, care pledează pentru întoarcerea la o societate patriarhală și religioasă, atrage atât sprijin în rândul conservatorilor MAGA, cât și critici vehemente pentru viziunile sale despre drepturile femeilor și minoritățile. O analiză a CNN prezintă exhaustiv această mișcare.

Alex Ungureanu, o nouă zi pe Via Transilvanica. Colegul nostru ajunge sâmbătă la sediul Tăşuleasa

Colegul nostru Alex Ungureanu a trecut de o bornă importantă: a parcurs deja la pas primul ţinut din via Transilvanica. Sute de mii de paşi şi zeci de ore de mers prin ţinutul Bucovinei au marcat până acum aventura de peste 1400 de km a cameramanului TVR. Este o provocare obositoare, cu dor de casă, dar pe care Alex o continuă cu determinare pentru o misiune importantă: ajută copiii aflaţi în suferinţă. Mâine Alex ajunge la sediul Tăşuleasa, apoi va continua prin Ţinutul de Sus.

Ion Iliescu, primul președinte al României după 1989 și unul dintre cei mai controversați politicieni

22 decembrie 1989. Atunci ajunge Ion Iliescu unul dintre cei mai importanți și controversați oameni din România. A studiat la Moscova și a fost coleg cu Mihail Gorbaciov, iar în 1953 devine membru al Partidului Comunist Român. Susținut în drumul lui către succes de Ana Pauker, Ion Iliescu ajunge, după întoarcerea din Rusia, să înființeze Uniunea Asociațiilor Studenților din România. În acele vremuri, Iliescu fusese secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, iar mai apoi drumul către succes pare să fie unul ascendent. În 1967 devine ministru pentru problemele tineretului și o voce importantă a partidului.

Doi români, voluntari la Jubileul Tinerilor din Roma, cel mai mare eveniment de până acum din pontificatul Papei Leon

Papa Leon al XIV-ea a încheiat, la Roma, Jubileul Tineretului, cu o liturghie la care au participat peste un milion de oameni. „Aspirați la lucruri mărețe, la sfințenie, oriunde v-ați afla. Nu vă mulțumiți cu mai puțin", le-a spus Papa tinerilor veniți din 146 de țări ale lumii, pentru a participa la acest supranumit "Woodstock" catolic. Pontiful a vorbit și despre tinerii din Gaza și Ucraina, spunând că este alături de cei aflați în fiecare țară însângerată de război. O dată la 25 de ani, anul jubiliar catolic încurajează înnoirea spirituală, iertarea și pelerinajul. În plus, se aniversează acum 1700 de ani de la primul Conciliu economic de la Niceea, în care s-a afirmat Crezul creștin.

Visul unei tinere care a murit la 19 ani, de a ajuta alți copii bolnavi de cancer, s-a împlinit la Spitalul Marie Curie

Fiecare poate să schimbe lumea în feluri nebănuite şi să aducă sclipire în priviri şi suflete. Un înger de fată a transfigurat lupta sa grea cu boala în speranţă pentru alţi copii şi părinţi. Simona s-a dăruit pe sine şi a convins lumea să sprijine ridicarea unui spital modern în care micii pacienţi să învingă cancerul, la "Marie Curie", în Capitală. La trei ani după ce ea a plecat la cer, cei dragi au văzut cum i s-a împlinit visul ce părea imposibil. Şi colegul nostru, Alex Ungureanu, a pornit cu un vis pe Via Transilvanica: oamenii să susţină construcţia unui campus medical pediatric, tot la "Marie Curie", noul proiect al Asociaţiei "Dăruieşte Viaţa".

Broșteni, simbol al solidarității după inundațiile devastatoare. Sute de voluntari, alături de pompieri și localnici

Localitatea Broşteni din judeţul Suceava, lovită crunt de inundaţiile de la începutul săptămânii, a devenit un simbol al solidarităţii cu semenii aflaţi în suferinţă. Sute de oameni din toată ţara muncesc alături de pompieri şi localnici să scoată mâlul din casele inundate şi chiar să contruiască unele noi. Printre ei, adolescenţi de 16 ani care au preferat să lase distracţiile de vacanţă pentru satisfacţia pe care o simţi atunci când faci o faptă bună.

Alex Ungureanu, a doua zi pe Via Transilvanica. Colegul nostru a pornit la drum pentru copiii aflați în suferință

Colegul nostru Alex Ungureanu a pornit astăzi pe al doilea tronson de pe Via Transilvanica. După ce ieri după-amiază a ajuns la Suceviţa, şi-a făcut deja primele impresii despre călătoria începută. Şi are chiar sfaturi. Etapa de azi este mai dificilă, iar la finalul ei, Alex va ajunge la Vatra Moldoviţei, unde se află şi Mănăstirea Moldoviţa.

Ultima Oră

Cele mai citite