Familia unui român mort ca un erou în incendiile de vegetație din Spania strânge bani pentru a-i repatria trupul

Mircea Spiridon, eroul roman din Spania/Foto: gofundme.com
13 August 2025, 17:03 (actualizat 13 August 2025, 17:07)

Un român stabilit de aproape două decenii în Tres Cantos, Spania, și-a pierdut viața într-un incendiu devastator de vegetație, încercând să-l salveze pe proprietarul hipodromului la care lucra ca voluntar și caii acestuia. Curajul său l-a transformat într-un erou local, dar gestul nobil i-a adus sfârșitul tragic. Familia sa strânge acum fonduri pentru a-i repatria trupul în România, lăsând în urmă durerea unei comunități întreaga și amintirea unei fapte de altruism desăvârșit.

Focul, care i-a curmat acum viața, i-a ruinat mai întâi afacerea. Așa povestește Claudia, prietena lui Mircea Spiridon, românul decedat în incendiul de la Tres Cantos (Madrid), pentru publicația El Mundo: „Avea un atelier de mecanică, dar cu câțiva ani în urmă a avut loc un incendiu în apropiere, a fost afectat și a trebuit să-l închidă.”

Nu a fost vorba despre un incendiu de pădure, precum cel care a mistuit acum 2.000 de hectare de pajiște în această localitate de 53.000 de locuitori din nordul Madridului. Atunci, flăcările au pornit din bucătăria restaurantului Luis I, situat într-o zonă industrială, chiar lângă atelierul lui Mircea, care a fost afectat și a fost nevoit să se închidă.

Claudia, la fel ca și Mircea, este de origine română. Când a ajuns la Tres Cantos, acum aproximativ două decenii, Mircea locuia deja acolo. Familiile s-au cunoscut și au legat o prietenie care s-a consolidat în timp. Astfel, familia Claudiei a fost inclusă pe lista invitaților la aniversarea de 50 de ani a lui Spiridon, născut pe 1 aprilie 1975. Au mers la un restaurant specializat în bucătăria românească din Alcalá de Henares.

La momentul interviului realizat de El Mundo, trupul lui Mircea se afla încă la spitalul La Paz din Madrid, unde fusese transferat cu elicopterul într-o stare ireversibilă, cu arsuri pe 98% din suprafața corpului. Familia sa strânge fonduri pentru a-i repatria trupul în România.

Și-a dat viața pentru a salva un bătrân și caii acestuia

Căsătorit și tată a doi copii, acest bărbat de 50 de ani este singurul decedat în incendiul devastator de vegetație.

Mircea Spiridon s-a născut în România acum 50 de ani și și-a pierdut viața ieri, la Tres Cantos, localitatea în care a ajuns acum aproape două decenii cu scopul ferm de a-și întreține familia.

Căsătorit și tată a doi copii, de 14 și 18 ani, Mircea, mecanic de profesie și proprietar al unei firme de transporturi, a fost singurul decedat în incendiul devastator care s-a extins cu rapiditate.

Deși vestea tristă copleșit de tristețe localitatea în care trăia, apropiații săi sunt mândri știind că a murit în timp ce încerca să-i salveze pe alții: un bărbat de 83 de ani, proprietarul hipodromului mistuit de flăcări, unde Mircea ajuta la unele sarcini, voluntar, și caii, aproape douăzeci la număr, care au pierit complet mistuiți, potrivit publicației spaniole ABC.

Incendiul de vegetație a început la ora 19:45, alimentat rapid de condițiile specifice zilei. Specialiștii numesc aceasta „regula 30”: temperaturi peste 30 de grade, umiditate relativă sub 30% și vânturi de peste 30 km/h, notează presa spaniolă.

Deodată, o mare suprafață de teren, adiacentă unei zone rezidențiale noi, a fost cuprinsă de flăcări.

„A avansat a niciodată”, a declarat consilierul pentru Mediu, Agricultură și Intern din Comunitatea Madridului, Carlos Novillo, referindu-se la propagarea pe șase kilometri în doar 40 de minute.

Acolo, în mijlocul liniei de foc care se întindea de la epicentru până la urbanizarea Soto de Viñuelas, se afla hipodromul, la care Mircea a alergat imediat ce a primit apelul de ajutor al proprietarului.

Odată ajuns, deja înconjurat și fără posibilitatea de a cere ajutor (casele cele mai apropiate fiind la 800 de metri), românul nu a ezitat: a intrat în grajduri pentru a încerca să elibereze animalele, un gest lăudabil care i-a adus sfârșitul. Noaptea, un elicopter al Gărzii Civile l-a salvat, încă în viață. Prezenta arsuri pe 98% din corp și abia putea respira din cauza inhalării fumului.

Imediat, a fost transportat de echipajul Summa 112 la spitalul La Paz, unde marți nu a supraviețuit gravității rănilor, iar medicii nu au putut decât să-i confirme decesul. „Situația sa când a fost trimis la Hospital de La Paz era dificilă și, din păcate, trebuie să regretăm pierderea și decesul său”, a anunțat primarul din Tres Cantos, Jesús Moreno.

„Pentru familia unui erou din Tres Cantos”

Până în ultimul moment a demonstrat ce om minunat era și va rămâne mereu în inimile noastre”, au declarat apropiații săi, care au deschis și un cont bancar pentru toți vecinii și prietenii care doresc să ajute familia lui Mircea în aceste momente.

Pentru a-i repatria rămășițele în Tulcea, localitatea de unde a plecat Mircea și unde locuiește mama sa, a fost lansată și o campanie pe GoFundMe sub motto-ul „Pentru familia unui erou din Tres Cantos”. „Acest act de curaj și iubire l-a costat viața. A lăsat în urmă o familie devastată de pierderea sa, care acum nu doar că se confruntă cu durerea imensă a absenței sale, ci și cu dificultățile financiare pe care această tragedie le-a adus”, se arată în mesaj.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite