Furtuna tropicală Melissa s-ar putea transforma într-un uragan începând de joi

Furtuna tropicală Melissa, aflată în prezent în Marea Caraibilor, "s-ar putea transforma într-un uragan joi", ameninţând în special Haiti, a avertizat miercuri Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA, informează AFP. Melissa ar urma "să aducă ploi abundente în anumite zone din Republica Dominicană, Haiti şi Jamaica pe parcursul acestui weekend, generând un risc semnificativ de viituri şi alunecări de teren", a precizat NHC într-un buletin publicat la ora 09:00 GMT. Ploi puternice au început deja să perturbe circulaţia în capitala Republicii Dominicane, Santo Domingo, iar meciurile ligii profesioniste de baseball din această ţară au fost anulate. Furtuna tropicală se afla miercuri la circa 495 de kilometri sud-sud-vest de Haiti şi se deplasa cu o viteză de 11 km/h în direcţia vest-nord-vest. Agenţia americană a precizat că traiectoria sa rămâne incertă. Condiţii specifice unui uragan sunt posibile în peninsula sud-vestică a acestei ţări, unde este în vigoare o alertă de uragan. O alertă de furtună tropicală este în vigoare pentru Jamaica, a indicat NHC.

Cutremur de magnitudine 4,2 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs miercuri dimineață, la ora 10:23, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Pentru Fizica Pământului.

Proiectul privind voluntariatul militar, adoptat. Program de pregătire militară de bază pentru tinerii până în 35 de ani

Tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie pentru serviciul militar voluntar. Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul privind voluntariatul militar, respectiv proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. S-au înregistrat 263 de voturi "pentru", 11 voturi "contra" şi 13 abţineri.

Un tramvai a pornit singur din depou și a lovit o garnitură cu pasageri

Un tramvai a pornit singur din depoul din Arad și a circulat pe o arteră importantă a orașului circa 500 de metri, până a lovit o garnitură model Civitas, de fabricație recentă, în care se aflau pasageri, patru răniți fiind asistați la fața locului.

Explozia din Rahova | O fisură la o conductă de gaze, principala ipoteză luată în calcul de anchetatori

O fisură în conducta de gaze din afara blocului unde s-a produs explozia. Este pista urmată acum de anchetatorii care fac cercetarea la fața locului, în cartierul Rahova. Au stabilit epicentrul exploziei, continuă verificările, într-un mediu dificil și periculos, dar și audierea martorilor. Sunt cele mai noi informații anunțate de echipa de anchetatori. Zeci de specialişti încearcă să găsească principala cauză care a dus la tragedia soldată cu trei morţi şi zeci de răniţi.

Statul oferă o subvenție angajatorilor care califică persoane de peste 30 de ani

Nou sprijin de la stat pentru piața muncii din România. Statul oferă o subvenție angajatorilor care califică persoane de peste 30 de ani. Scopul este dublu: combaterea șomajului în rândul adulților și acoperirea deficitului de personal calificat. Marius Popa ne-a dat detalii la telejurnal Matinal.

Mesaj RO-ALERT în Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina. MApN: Spaţiul aerian al României nu a fost încălcat

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, în noaptea de marţi spre miercuri, un nou mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că spaţiul aerian al României nu a fost încălcat şi că a fost acordată aprobarea prealabilă pentru doborârea ţintelor aeriene care ar fi pătruns în spaţiul aerian naţional. Două avioane militare F-16 și alte două de tip Eurofighter Typhoon, ale forțelor aeriene germane cantonate la baza Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol.

Sprijin pentru transportatori: 20 de bani pentru fiecare litru de motorină consumată. Cine ar putea beneficia de ajutor

Guvernul vine cu o nouă schemă de sprijin pentru transportatori: firmele de transport rutier și de mărfuri vor primi 20 de bani pentru fiecare litru de motorină consumată, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Finanțelor. Măsura are ca scop compensarea parțială a accizei crescute și susținerea unui sector puternic afectat de scumpirile la carburant.

Ultima Oră

Cele mai citite