Într-o lume tensionată, Paștele aduce nevoia de echilibru interior, spune psihologul Radu Leca

Sărbătorile de Paște vin, anul acesta, într-un context marcat de incertitudine economică și tensiuni geopolitice, iar toate aceste presiuni se resimt puternic la nivel psihologic. Psihologul Radu Leca spune că, în astfel de perioade, oamenii caută instinctiv stabilitate și sens, iar apropierea sărbătorilor activează nevoia de liniște interioară, ordine și reconectare cu valorile personale.

Testarea națională a glicemiei, declanșată de Crucea Roșie Română. Românii, invitați să își testeze starea de sănătate

Crucea Roșie Română a declanșat, la nivel național, maratonul sănătății, dedicat screening-ului glicemiei. În toate județele, azi și mâine, voluntarii îi invită pe români să-și testeze, gratuit, și glicemia, și tensiunea arterială. Și asta nu numai pentru că mâine, 7 aprilie, e Ziua Mondială a Sănătății.

Patru pasaje importante din București vor fi reconsolidate. Lucrările vor dura între 17 și 33 de luni

Patru pasaje subterane și un pod intens circulate din Capitală vor fi reabilitate. Acestea sunt încadrate în clasa 5 din 5 risc seismic și pot oricând intra în colaps sub acțiunea utilizării normale și nu neapărat a unui cutremur, susțin inginerii structuriști. Primăria a anunțat că lucrările vor dura între 17 și 33 de luni, însă nu a comunicat încă data începerii lor.
Medicină

Proiect amânat din lipsa avizelor. Fără excepții la plata unei zile de concediu medical

Pacienții cu boli cronice internați și cei aflați în concedii maternale sau de îngrijire a copilului încă așteaptă să fie exceptați de la neplata primei zile de concediu medical. Guvernul a promis la începutul anului că adoptă această măsură. dar în lipsa avizelor necesare de la mai mulți miniștri, proiectul a fost amânat. Sio așa a rămas până azi. Fără alte explicații.
Sonde extracție petrol / Pixabay

România are propriile zăcăminte de petrol, dar este dependentă de importuri. Producția internă scade de la an la an

România are propriile zăcăminte de petrol, dar este dependentă de importuri, în condițiile în care producția internă scade de la an la an. Aducem țiței în principal din Kazahstan și Azerbaidjan. Deși nu depindem direct de strâmtoarea Ormuz controlată de iranieni, efectele blocajului se resimt direct și pe piața românească. Le vedem zilnic, în benzinării.

Negrescu: Metrorex vrea să crească preţul călătoriei de la 5 la 7 lei.Scumpire fără precedent în transportul de călători

Propunerea Metrorex de majorare a tarifului de călătorie de la 5 la 7 lei, la doar un an după creşterea de la 3 la 5 lei, reprezintă o scumpire fără precedent pe piaţa transportului de călători din România şi nu este susţinută de îmbunătăţiri ale serviciilor, susţine consultantul economic Adrian Negrescu.

Ultima Oră

Cele mai citite