Companiile din România, nepregătite pentru transparența salarială: 9 din 10 nu pot justifica diferențele de salariu între angajați pe aceleași posturi
Trei sferturi dintre companiile din România (75%) riscă să nu fie conforme cu Directiva UE privind transparența salarială, care va intra în vigoare la 7 iunie 2026, arată un studiu realizat de o platformă specializată în resurse umane.
Potrivit datelor centralizate de Mirro, deși subiectul este deja pe agenda publică, nivelul real de pregătire al companiilor rămâne scăzut, scrie Agerpres.
Studiul evidențiază un decalaj clar între nivelul de conștientizare și capacitatea reală de implementare. Doar un sfert dintre companiile din România spun că înțeleg clar implicațiile Directivei, în timp ce restul au un nivel redus de înțelegere operațională.
În acest context, aproape jumătate dintre companii (49%) declară că nu au desemnat un responsabil clar pentru implementarea cerințelor privind transparența salarială, iar 60% nu au structuri salariale bine definite, ceea ce îngreunează compararea rolurilor și analiza echității salariale.
Directiva europeană impune justificarea diferențelor salariale prin criterii obiective, neutre din punct de vedere al genului, nu doar raportarea acestora.
În prezent, însă, în România, nouă din zece organizații nu pot explica de ce există diferențe salariale între angajați care ocupă roluri similare.
Datele studiului arată că firmele din România nu ignoră Directiva UE, însă sunt în mare parte nepregătite pentru implementarea acesteia.
„În lipsa unui sistem coerent care să conecteze datele, procesele și deciziile, riscul nu este doar de întârziere, ci de neconformitate. Directiva prevede sancțiuni pentru companiile care nu respectă noile obligații, inclusiv amenzi și plata unor despăgubiri către angajații afectați. Astfel, conformitatea nu mai este doar un exercițiu operațional, ci devine un risc real de business. Pe măsură ce termenul limită se apropie, diferența nu va fi făcută de ceea ce știu companiile despre directivă, ci de ceea ce pot demonstra, cu date, în practică”, se arată în cercetare.
Studiul a fost realizat pe baza datelor colectate de la 150 de companii din mai multe industrii active pe piața locală.
Mirro este o platformă care oferă soluții pentru colectarea, agregarea, interpretarea, monitorizarea și raportarea continuă a datelor privind diferențele de remunerare între femei și bărbați (gender pay gap). Totodată, platforma permite explicarea diferențelor salariale determinate de factori obiectivi, precum performanța sau potrivirea cu rolul ocupat.

