Numărul donatorilor de organe a scăzut, în nord-estul ţării

Speranțe tot mai puține pentru pacienții care așteaptă să fie salvați printr-un transplant. Numărul donatorilor a scăzut, deoarece aparținătorii nu-și dau acordul pentru prelevarea organelor. Se întâmplă la Iaşi, unde, din cei 25 de potenţiali donatori de anul acesta, în doar 9 cazuri s-a putut face intervenția salvatoare.

Rafila: Bugetul pentru HIV/SIDA a crescut cu 50% în ultimii trei ani

Bugetul programului pentru HIV/SIDA a crescut în ultimi trei ani cu 50%, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la dezbaterea ''2025: 40 de ani de istorie HIV în România'', organizată de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Protest al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie față de un proiect de lege pentru fizioterapeuți

Medicii de recuperare medicală au protestat la Cotroceni faţă de o lege adoptată săptămâna trecută, despre care spun că i-ar pune în pericol pe pacienţi. Susţin că deciziile privind terapiile de recuperare ar ajunge să fie luate fără o pregătire suficientă în domeniu. Fizioterapeuțîi îi contrazic şi susţin că pacienţii vor avea acces mai uşor la tratamente.

Ultima Oră

Cele mai citite