Rafila: Bugetul pentru HIV/SIDA a crescut cu 50% în ultimii trei ani

Bugetul programului pentru HIV/SIDA a crescut în ultimi trei ani cu 50%, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la dezbaterea ”2025: 40 de ani de istorie HIV în România”, organizată de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.
„A fost în jur de aproape 300 de milioane lei, acum este aproape 500 de milioane lei. O creştere fără precedent a finanţării acestui program, pentru că noi considerăm că reprezintă o prioritate de sănătate publică. Şi dacă e o prioritate, trebuie să o tratezi în consecinţă. Asigurarea tratamentului antiretroviral este, sigur, foarte important. Sper să se finalizeze, în sfârşit, licitaţia aceasta naţională pentru medicaţia antiretrovirală, dar celelalte componente – şi au fost aduse, aici, în discuţie, începând cu ‘Educaţia pentru sănătate’, continuând cu prevenţia – nu sunt mai puţin finanţate, sunt cred că mai puţin interesante pentru multă lume”, a spus ministrul.
Consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat că în România sunt peste 17.000 de persoane cu HIV.
„Cred că România poate să contribuie la eforturile globale în combaterea HIV/SIDA şi mă bucur că România sprijină şi vecinii în a gestiona această provocare majoră de sănătate publică”, a susţinut Diana Păun.
sursa Agerpres