"Dacă există iad în lume, acesta este acum în Azovstal". Ultimele zile ale bătăliei pentru Mariupol. Ce semnifică pierderea oraşului de către Ucraina

"De acum, dacă există iad în lume, acesta este în Azovstal”, a declarat, joi dimineață, Petro Andriuschenko, consilier al primarului din Mariupol, citat de CNN. După ce trupele ruse au reuşit, pentru prima dată de la invazie şi de la capturarea oraşului Mariupol, să intre în interiorul uzinei Azovstal este posibil să asistăm la ultimele zile din această bătalie. Mariupol a devenit un simbol al luptei ucrainenilor împotriva invadatorilor, iar cucerirea oraşului ar însemna pentru Rusia nu numai o victorie tactică, dar şi un avantaj motivaţional.

Război în Ucraina, ziua 71 | Lupte sângeroase în interiorul complexului Azovstal. Putin a cerut scuze pentru remarcile lui Lavrov, că Adolf Hitler ar fi avut origini evreieşti

Este a 71-a zi de război în Ucraina și rușii vor să cucerească ultima redută din orașul port Mariupol, oțelăria Azovstal. După o zi de lupte sângeroase, Vladimir Putin a spus în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul israelian că luptătorii ucraineni din combinat trebuie să se predea. El i-a promis lui Naftali Bennet că soldații ruși vor asigura evacuarea civililor. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că miercuri, alte 344 de persoane au fost evacuate din Mariupol și zonele învecinate către Zaporojie. Aproximativ 2.000 de soldați ruși - echivalentul a două grupuri tactice de batalion rusesc (BTG) - se află în Mariupol. Forțele ucrainene au recuperat un alt sat din regiunea de nord a Harkovului, în timp ce contraofensiva împotriva forțelor ruse continuă.

Toate sistemele defensive ale Slovaciei sunt în alertă după atacul rus cu rachetă în Transcarpatia ucraineană

Atacul rus cu rachetă petrecut marţi în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei a fost detectat de radarul slovac, iar toate sistemele defensive slovace sunt în alertă pentru a asigura securitatea ţării, a declarat ministrul apărării Jaroslav Nad (formaţiunea OLaNO) înaintea şedinţei de guvern de miercuri, transmite agenţia slovacă TASR, potrivit Agerpres.

Ultima Oră

Cele mai citite