Anchetă după explozia în care şi-a pierdut viaţa un copil şi 4 persoane au fost rănite. Din 3 garsoniere, acum este doar una

Un bloc întreg din Galaţi nu mai poate fi locuit după explozia unei butelii. A fost o seară neagră în oraşul de pe Dunăre. Un copil a murit, iar zeci de oameni nu mai pot sta în casele lor. Dezastrul a fost provocat de o butelie de aragaz. Mai multe garsoniere de la ultimul nivel al unui bloc cu patru etaje au fost devastate, iar un cartier întreg a fost zdruncinat. Explozia din blocul de garsoniere situat în cartierul Micro 19 s-a produs în momentul în care un bărbat şi-a aprins o ţigară, a indicat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, citat de Agerpres. Din datele strânse până acum, în locuinţă se acumulaseră gaze, cel mai probabil de la o butelie defectă. Comitetul pentru situaţii de urgenţă Galaţi a luat primele măsuri pentru a ajuta familiile evacuate din blocul în care aseară a avut loc explozia puternică în urmă căreia a murit un copil. Steliana Orăşanu de la Iaşi a urmărit subiectul.

O nouă lege pentru achiziţiile publice. Premierul promite proceduri mai simple

Legea în baza căreia se fac contractele cu statul va fi modificată. Premierul şi liderul PSD au anunţat că, în curând, proiectul va fi pus în dezbatere publică. Grindeanu şi Dragnea au indicat că vor fi simplificate procedurile pentru a putea realiza mari proiecte mai uşor şi cu mai puţin timp pierdut în instanţe.

Semnal la telefon din ţările vecine, factură încărcată acasă. Pericolele roamingului "involuntar"

Românii din localităţile de lângă graniţă vorbesc în roaming fără sa vrea. Află doar cand primesc factura! În multe cazuri, semnalul din ţările vecine e mai puternic, aşa că oamenii se trezec cu mesaje de genul: "Bine ai venit în Ungaria" sau "Bun găsit în Ucraina". Pentru ţările comunitare tariful e mic, dar pentru celelalte poate ajunge şi la 2 euro pe minut.

Creşte îngrijorător numărul cazurilor de rujeolă în Italia

Centrul european de prevenire şi control al bolilor adaugă Italia pe lista statelor în care boala se transmite endemic: Belgia, Franţa, Germania, Polonia şi România. 700 de de cazuri de pojar au apărut în Italia în ultimele 3 luni - număr aproape egal cu totalul îmbolnăvirilor de anul trecut.

Autorităţile vor blocarea accesului la jocul rusesc "Balena albastră", care a împins peste 100 de adolescenţi la gesturi radicale

România reacţionează oficial la fenomenul "Balenă albastră", jocul care îi împinge pe tineri la gesturi extreme şi chiar la sinucidere. Sunt 130 de victime în Rusia, 3 în Republica Moldova, iar aseară, în Ucraina, o tânără a fost oprită de la un gest extrem. Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei şi Patriarhia atrag atenţia asupra periculosului joc.

Universităţile străine vor studenţi români. Cele mai multe oferte, la târgul educaţional de la Sala Palatului

Atenţie studenţi şi viitori absolvenţi de liceu: universităţile din străinătate vin cu oferte tot mai tentante! În Danemarca şi Suedia nu există taxe de studii, iar guvernul din Marea Britanie acordă împrumuturi pentru studenţi. Tot ce vă interesează puteţi afla de la târgul de profil deschis în acest sfârşit de săptămână, în Capitală.

Trump după întâlnirea cu Merkel: "O întâlnire grozavă (...) Totuşi, Germania datorează sume imense NATO şi Statelor Unite"

Primire rece la Casa Albă a cancelarului german Angela Merkel. Relaţiile cu Rusia şi creşterea contribuţiei aliaţilor la bugetul NATO au fost cap de afiş în discuţiile care au durat mai bine de 3 ore. Presa internaţională remarcă faptul că preşedintele Trump nu a auzit sau a părut să ignore solicitările de a da mâna pentru o fotografie oficială cu liderul de la Berlin. Trump a respins sâmbătă speculaţiile pe această temă, dar a ţinut să atragă atenţia, în postări succesive pe Twitter, că Germania datorează "sume imense de bani" NATO şi Statelor Unite.

Ultima Oră

Cele mai citite