Blocaj politic între partide, cu două zile înainte de vacanța parlamentară
Cu două zile înainte de încheierea sesiunii parlamentare, partidele sunt tot în faza de blocaj și nu dau vreun semn că s-ar conforma îndemnului președintelui de a reveni la masa diaologului. Mai mult chiar, atacurile reciproce sunt și mai îndârjite.
Cele trei tabere din parlament se declară neclinitite în privința opțiunilor pentru formarea viitorului guvern. La masa dialogului, însă, așa cum le-a cerut președintele, refuză să se așeze. Liberalii, USR și UDMR merg pe mâna lui Siegfried Mureșan, dar nu au majoritate nici măcar pentru învestire.
Ionel Bogdan, deputat PNL: Am așteptat ca președintele României să fie imparțial, să gestioneze lucrurile cu maximă imparțialitate, astfel încât să putem genera un guvern în cel mai scurt timp.
Iulian Lorincz, deputat USR: Cea mai rezonabilă soluție ar fi aceea în care ne împărțim guvernarea în două bucăți, în așa fel încât toți să avem responsabilitate, să ne asumăm guvernarea pe o perioadă împărțită în două până la alegerile parlamentare din 2028.
Mai mult decât atât, polul de centru-dreapta nu se poate baza nici pe voturile tuturor liberalilor. Cei din așa numită tabăra Veștea dau de înțeles că pot avea alte opțiuni.
Ionuţ Stroe, deputat PNL: În Parlament, noi vom vota conform conștiinței și conform interesului public, până la urmă. Al cetățenilor.
Social democrații speră să înduplece UDMR să li se alăture și Sorin Grindeanu să poată deveni prim ministru. Reprezentanții Uniunii au preferat să păstreze tăcerea la acest sfârșit de săptămână.
Natalia Intotero, deputată PSD: În cazul în care domnul președinte Nicușor Dan va veni cu această desemnare pentru funcția de prim ministru, pe domnul Sorin Grindeanu, fac un apel la responsabilitate, pentru că este un termen care a fost folosit atât de des de colegii de la PNL.
Potrivit unor surse, social democrații au șanse minime să convingă AUR să le se alăture, chiar și neoficial. Oficial, nicio șansă.
Ştefan Avramescu, deputat AUR: Nu putem vota și nu putem susține un guvern din care nu facem parte sau un guvern în care nu dăm primul ministru. Grupul AUR a fost unit, avem 90 de parlamentari, care vor rămâne uniți în continuare.
Parlamentarii din grupul PACE-Întâi România vin cu o soluție de ultimă oră pentru deblocarea situației: președintele să îl desemneze prim ministru pe Patriarhul Daniel, după modelul din anii 30, când Patriarhul Miron Cristea a condus guvernul, fiind numit în funcție de Carol al II-lea.

