Pentagonul / Sursa foto: Pixabay

SUA: Pentagonul restrânge mai mult accesul jurnaliştilor

Departamentul american al Apărării a clasificat serviciul său de presă drept zonă protejată de secretul de stat, a anunţat luni Pentagonul, interzicând astfel accesul jurnaliştilor care înainte puteau intra acolo, notează AFP.

De 1 iunie, Televiziunea Română s-a transformat într-un univers al copilăriei

Copiii au fost vedetele zilei la Televiziunea Română. Studiourile și curtea TVR s-au transformat într-un univers al copilăriei, cu jocuri, ateliere, magie și întâlniri cu oamenii care apar zi de zi pe micul ecran. Cei mici au descoperit culisele televiziunii, dar și profesii care, poate, într-o zi le vor deveni meserie. După atâtea aventuri, cei mici au plecat cu dorința clară, aceea de a reveni și anul viitor la TVR.

Copiii României: Între medalii, ecrane și lipsuri. Adevărul despre generația care ne va conduce mâine

De 1 Iunie, România pune baloane în parcuri, desenează zâmbete pe afișe și spune „La mulți ani, copii!". Dar dincolo de serbări și înghețată, realitatea este mai complicată: copiii României cresc între bucurie și lipsuri, între telefoane inteligente și școli fără dotări, între familii care îi iubesc enorm și un stat care încă nu reușește să îi protejeze pe toți.

De 1 iunie, La mulţi ani copiilor şi părinţilor lor!

De ziua lor, copiii vor să se joace, să se distreze cel mai mult şi să primească tot felul de cadouri, iar cei mari au încă o ocazie de a redeveni, alături de ei, copii. 1 iunie este Ziua Internaţională a Copilului, dar şi Ziua Mondială a Părinţilor, şi un bun prilej de a ne aminti ce-şi doresc copiii, dacă sunt fericiţi şi dacă le sunt respectate drepturile şi bunăstarea şi totodată de a aduce un omagiu părinţilor din toată lumea.

Ultima Oră

Cele mai citite