Val de atacuri iraniene asupra Israelului. Explozii puternice au fost auzite la Tel Aviv și Ierusalim

17 iunie 2025, 07:28 (actualizat 17 iunie 2025, 14:12)

Un nou val de atacuri iraniene asupra Israelului a fost lansat în jurul miezului nopții, a anunțat Corpul Gardienilor Revoluției Islamice. Este al nouălea val consecutiv și, potrivit oficialilor iranieni, operațiunea a continuat și în această dimineață

ACTUALIZARE Iranul a lansat marţi dimineaţă un nou atac asupra Israelului, în replică la loviturile aeriene israeliene care au vizat mai multe ţinte militare în timpul nopţii, relatează agenţiile de presă internaţionale.

Explozii puternice au fost auzite la Tel Aviv şi Ierusalim. Potrivit unor surse israeliene, zona Tel Aviv a fost lovită cu un baraj de circa 30 de rachete balistice.

Într-un mesaj postat pe Telegram, poliţia israeliană a informat că rachete şi fragmente de obuze au căzut în regiunea Tel Aviv, provocând pagube materiale, dar nimeni nu a fost rănit.

Sirenele de avertizare au răsunat în mai multe zone din Israel, inclusiv la Haifa – oraș deja lovit în urmă cu două nopți – și la Tel Aviv.

În paralel, Armata israeliană a transmis o avertizare către locuitorii unui district din Teheran, cerând evacuarea de urgență. Zona respectivă este considerată parte a infrastructurii militare iraniene, posibilă țintă a unor lovituri viitoare.

Netanyahu: „Programul nuclear al Iranului, serios afectat”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că loviturile aeriene lansate de Israel în ultimele cinci zile au afectat grav programul nuclear iranian. Potrivit acestuia, instalațiile de la Natanz, Isfahan și Fordow – puncte-cheie în procesul de îmbogățire a uraniului – au fost vizate și parțial distruse.

„Atacurile noastre au dat cu mult înapoi eforturile regimului de la Teheran. Cel puțin două dintre cele trei uzine au fost scoase din uz”, a afirmat Netanyahu.

Imagini din satelit sugerează pagube majore în aceste facilități. La Natanz, unde se află cea mai mare uzină iraniană de îmbogățire a uraniului, o pană de curent provocată de atacuri ar fi distrus sau grav avariat aproximativ 15.000 de centrifuge, potrivit directorului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, într-o declarație acordată BBC.

Israelul controlează spațiul aerian iranian. SUA își întăresc prezența defensivă în regiune

Premierul Netanyahu a mai subliniat că Israelul controlează în prezent spațiul aerian iranian și că toate acțiunile sunt realizate în deplină coordonare cu Statele Unite.

Washingtonul a transmis că își menține o postură defensivă fermă în Orientul Mijlociu, inclusiv prin mobilizarea de noi capacități militare în regiune.

Situația din Orientul Mijlociu rămâne extrem de tensionată, iar perspectivele unei escaladări suplimentare sunt tot mai probabile.

Imagini din timpul atacului israelian asupra televiziunii iraniene de stat

Televiziunea națională iraniană a fost una dintre țintele majore lovite de armata israeliană în ultimele 24 de ore, într-un atac de mare amploare care a fost transmis în direct. Potrivit presei iraniene, o angajată a postului public ar fi fost ucisă, însă nu este clar dacă aceasta se afla în sediul central în momentul atacului.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite