A început evaluarea standardizată. Testele arată cât mai are de lucrat un elev pentru a ajunge la nivelul următor. Ministrul Educației, la TVR: 98% dintre 31 de mii de copii apreciază bine și foarte bine administrarea acestor teste
Elevii din clasele a III-a, a V-a şi a VI-a au fost primii care au dat piept cu evaluarea standardizată, o noutate pentru sistemul de învăţământ românesc şi, totodată, un proiect pilot.
„A fost o experienţă nouă, nu pot să spun că mi-a plăcut, am fost stresată. (…) M-a stresat că era prima dată când dădeam un test pe tabletă şi că erau foarte multe exerciţii„.
„Este un test grilă, nu trebuie să scrii nimic, doar trebuie să apeşi răspunsul corect. (…) Majoritatea copiilor le-au avut de la şcoală, nişte tablete, sau unii au făcut pe telefoanele personale„.
Până pe 10 iunie, toţi elevii din aproape 330 de şcoli din toată ţara vor susţine câte două teste, română şi, după caz, matematică sau istorie.
Testul a fost unul de tip grilă.
Elevii din învăţământul primar au avut la dispoziţie 30 de minute pentru rezolvarea cerinţelor, iar restul câte 60 de minute.
„Au fost administrate peste 40 de mii de teste de matematică astăzi, doar astăzi. (…) Lucrul cel mai interesant este următorul: 31 de mii dintre cei 40 de mii de copii au completat, deși nu era obligatoriu, și un chestionar de satisfacție. 98% dintre ei, dintre cei 31 de mii de copii care au răspuns, apreciază bine și foarte bine administrarea acestor teste. Iar 80% dintre ei apreciază faptul că au fost administrate digital și că și-au putut folosi propriile telefoane„, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, invitat la TVR.
Lucrările vor primi calificative.
Daniela Voinea, director Şcoala „Sfinţii Voievozi”: „După fiecare calificativ îi transmite copilului că mai are de lucrat atâtea ore ca să ajungă următorul nivel„.
Directorii unor unităţi de învăţământ le-au cerut elevilor să vină cu propriile tablete sau telefoane de acasă, pentru a susţine testele.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „Toate şcolile au asigurate aceste dispozitive pentru susţinerea testelor. (…) În momentul în care administrăm aceste teste elevilor din învăţământul primar, în vârstă de 6, 7, 8 ani, cred că este natural să le permiți, chiar să-i încurajezi să-şi folosească propriile dispozitive cu care sunt obişnuiţi„.
Viitorul an școlar va aduce schimbări pentru toți elevii. Ministrul Educaţiei a anunţat cum anume vor fi încheiate mediile, având în vedere că nu vor mai teze şi nici medii semestriale.
Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: „Nu facem altceva decât să ne învârtim în jurul cozii, pentru că ajungem la situaţia din anii trecuţi, în care atât profesorii, cât şi elevii erau presaţi de-a dreptul pentru a obţine acel minimum de note. (…) Atâta timp cât nu reglementăm clar în ROFUIP perioadele de notare, ne vom putea trezi cu 7 note trecute în ultimul modul sau poate chiar în ultimele două săptămâni„.
Între timp, s-a încheiat consultarea părinţilor cu privire la perioada dorită pentru prima vacanță din 2023. În majoritatea judeţelor s-a optat pentru ultima săptămână a lunii februarie.