Tudorel Toader a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la conduita procurorului general Augustin Lazăr

16 august 2017, 10:03

ACTUALZIARE Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, procurorul general, Augustin Lazăr, a avut o discuție telefonică cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. În cadrul discuției, procurorul general a reiterat opinia exprimată de către PÎCCJ și transmisă Comisiei în data de 14 iulie, potrivit căreia nu se poate da curs solicitării, întrucât nu există dispoziții legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o instituție extra judiciară.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la refuzul procurorului general Augustin Lazăr de a pune la dispoziția Comisiei parlamentare de anchetă o copie a dosarului privind alegerile din 2009, adăugând că CSM nu este cel care îi spune unui procuror cum trebuie să-și îndeplinească atribuțiunile de serviciu.

Ministerul Justiției a precizat miercuri că refuzul procurorului general Augustin Lazăr de a pune la dispoziția Comisiei parlamentare de anchetă o copie a dosarului privind organizarea alegerilor prezidențiale din 2009 „nu este în acord cu principiul cooperării loiale dintre instituții”.

„Am convingerea că procurorul general își cunoaște atribuțiunile de serviciu. Am convingerea că procurorul general cunoaște modul de îndeplinire, de exercitare a respectivelor atribuțiuni și nu cred că este cazul ca domnia sa să întrebe CSM dacă să furnizeze sau nu respectivele documente. Nu cred, și o spun cu toată convingerea și știința mea de drept penal, că procurorul general trebuie să întrebe CSM ce să facă și ce să nu facă într-o anumiră cauză”, a afirmat Tudorel Toader. Ministrul Justiției a amintit că miercuri dimineață are discuții cu liderii de sindicat din penitenciare și că după această întâlnire va vorbi cu Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei a anunţat că, înainte de a sesiza Inspecţia Judiciară, va discuta cu Augustin Lazăr.

„Voi avea o discuție cu domnul procuror general Lazăr și voi sesiza Inspecția Judiciară pentru ca Inspecția Judiciară să verifice conduita pozitivă sau negativă a procurorului general, mai concret – reținerea dânsului de a furniza documentele solicitate de Comisia de anchetă parlamentară”, a declarat ministrul Tudorel Toader.

Cel mai probabil, ministrul Justiției va avea, miercuri, o discuție telefonică cu Augustin Lazăr, întrucât, potrivit surselor noastre, procurorul general nu este la birou – el este în concediu. Ministrul Justiției va sesiza apoi Inspecția Judiciară pentru că procurorul general a refuzat să trimită la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009 dosarul întocmit ca urmare a unei sesizări făcute de jurnalistul Dan Andronic, a transmis corespondentul TVR Alexandru Costache.

Procurorul general Augustin Lazăr a motivat faptul că cele două anchete, potrivit unei decizii CCR, nu au nicio legătură și nu pot interfera. El susține că nu poate să pună la dispoziția Comisiei parlamentare de anchetă acest dosar clasat de procurori.

Iată, că după acest refuz al procurorului general, Comisia parlamentară de anchetă i-a cerut ministrului Justiției să sesizeze Inspecția Judicară, iar astăzi Tudorel Toader are de gând să facă acest lucru, a mai transmis corespondentul TVR.

„Conflict între parchete şi Parlament. Șefa comisiei de anchetă vrea sancționarea celor care nu vin la audieri”

Comisia parlamentară de anchetă a solicitat pe 11 iulie Parchetului instanței supreme dosarul deschis și clasat în urma afirmațiilor lui Dan Andronic. Pe 14 iulie, Parchetul a transmis Comisiei parlamentare de anchetă că nu poate da curs solicitarii acesteia de a-i fi transmis în copie dosarul privind alegerile prezidențiale din 2009, aducând ca argumente prevederi constituționale, decizii ale CCR, dar și faptul că activitatea unei comisii de anchetă parlamentară și o anchetă judiciară nu pot interfera.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite