Papa Leon al XIV-lea a primit un grup de scriitori din întreaga lume. Printre invitați, Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu s-a numărat printre cei 20 de scriitori cu care Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit miercuri la Vatican, potrivit Vatican News.
ntâlnirea a avut loc miercuri, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când a fost înființată Libreria Editrice Vaticana (LEV), editura oficială a Sfântului Scaun.
„Un moment unic, pe care n-aș fi crezut să-l trăiesc vreodată. Îi mulțumesc Sanctității Sale Papa Leo XIV pentru marea Sa bunăvoință”, a scris în noaptea de miercuri spre joi Mircea Cărtărescu, pe pagina sa de Facebook.

