Îngrijorări după explozia dronei în Portul Constanța. Hotelierii de pe litoral speră că nu vor fi rezervări anulate

7 June 2026, 19:07

Vacanța copiilor este aproape și litoralul se va umple curând de turiști. Însă explozia dronei în Portul Constanța i-a pus pe mulți pe gânduri. ‘Suntem în siguranță’, spune președintele Nicușor Dan, dar operatorii din turism au o grijă în plus. Pe lista motivelor care i-ar descuraja pe turişti să aleagă litoralul românesc s-ar putea adăuga riscul privind siguranţa, pe lângă problemele financiare şi vremea capricioasă.

Prima reacție a unora dintre cei care aveau deja rezervate vacanțe pe litoral, după ce au aflat despre drona care a explodat, a fost să sune la agențiile de turism ori la hoteluri și să întrebe dacă vor fi în siguranță la mare. Alți turiști spun că nu sunt îngrijorați și că astfel de incidente pot avea loc oriunde.

Un număr exact al celor care își vor petrece vacanța pe litoralul românesc nu poate fi estimat. Operatorii din turism speră ca explozia dronei să fi fost un eveniment izolat. Și spun că rezervările depind și de vreme și de situația economică.

Corina Martin, operator de turism: Evident că există îngrijorare și incertitudine, dar pe de o parte suntem obișnuiți cu aceste îngrijorări în fiecare zi. Avem o situație la granița României, tensionată militar și politic, de 5 ani. Noi, operatorii, ne desfășurăm activitatea în continuare.

Președintele României dă și el asigurări că nu sunt motive de îngrijorare.

Nicușor Dan, președintele României: Da, suntem în siguranță. Atât Armata, cât și Ministerul de Interne, Poliția de Frontieră vor suplimenta în cursul acestei verificări echipajele care fac misiuni de cercetare și recunoaștere a eventualelor pericole.

Autoritățile au recunoscut că România nu are încă dotările necesare pentru a opri drone precum cea ajunsă în Portul Constanța.

Drona marină explodată în Portul Constanța, test picat. România, în urmă cu echipamentele de apărare

Explozia dronei marine din Portul Constanța a arătat că dotările instituțiilor de apărare nu au fost o prioritate, nici când incidentele s-au înteţit. La noi și în țările de la graniță cu Ucraina. Niciuna dintre structurile care au responsabilități în port nu are echipamentul necesar pentru a detecta o dronă navală. A recunoscut și președintele țării după discuțiile cu toți responsabilii.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite