Locatarii blocului din Galați lovit de dronă se pot întoarce în apartamente. Structura blocului lovit nu a fost afectată
Locatarii blocului din Galaţi lovit de dronă se pot întoarce în apartamente. Specialiștii au stabilit că structura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată. Doar locuinţele de la ultimul etaj au nevoie de renovări.
Locatarii blocului lovit de dronă au avut acces, în primă fază, doar cât să își recupereze lucrurile de strictă necesitate. Mulți au intrat cu teamă în locuințe, după ce au fost nevoiți să le părăsească în grabă în timpul nopții, fără să știe ce pagube îi așteaptă.
Noaptea și-au petrecut-o la prieteni sau rude, iar după ce specialiștii s-au asigurat că blocul e în siguranță au revenit la casele lor.
Cel mai afectat apartament rămâne cel de la etajul 10 deasupra căruia s-a prăbușit dronă.
În timp ce mama și fiul sunt încă internați, autoritățile au luat măsuri pentru ca locuința să nu fie afectată de intemperii, mai ales că la Galați a plouat cu găleata.
Femeia de 52 de ani și fiul acesteia de 14 ani rămân în continuare internaţi în spital însă medicii spun că se simt bine și ar putea fi externați în curând.
“În urma evaluărilor efectuate de instituţiile abilitate, s-a stabilit că structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei nu a fost afectată. Din acest moment, locatarii imobilului se pot întoarce în siguranţă în apartamentele lor, cu excepţia familiei din apartamentul avariat direct de impactul dronei. Membrii acestei familii se află în continuare internaţi în spital, sub supravegherea medicilor, starea lor de sănătate fiind monitorizată permanent de personalul medical”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi.
Potrivit sursei citate, alimentarea generală cu energie electrică a imobilului a fost reluată, urmând ca echipa alocată de furnizorul de electricitate să asigure alimentarea individuală, în funcţie de revenirea cetăţenilor în apartamente. În ceea ce priveşte alimentarea cu gaze naturale, aceasta nu va fi reluată deocamdată, fiind necesare verificări de specialitate atât la reţeaua comună, cât şi la instalaţiile individuale din apartamentele blocului afectat.
“Instituţiile responsabile depun toate eforturile pentru ca aceste verificări să fie finalizate în cel mai scurt timp, astfel încât locatarii să beneficieze din nou de condiţii normale de locuire. Instituţia Prefectului – Judeţul Galaţi, împreună cu toate instituţiile implicate în gestionarea acestei situaţii, continuă monitorizarea atentă a evoluţiei cazului şi va acorda, în continuare, sprijin persoanelor afectate de acest incident”, mai arată sursa citată.
Vineri seară, după ce specialiştii au verificat blocul, locatarii blocului din Galați au fost lăsaţi să revină în apartamente. Au putut doar să îşi ia din lucruri, apoi au plecat la rude sau prieteni. Cele mai multe dintre apartamente nu au fost afectate de impactul dronei, dar fuseseră deconectate de la curent şi gaz. Acoperişul şi apartamentul de la ultimul etaj sunt singurele avariate de aparatul de zbor rusesc.
Guvernul României a anunțat, vineri, că familiile și persoanele din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei rusești, în noaptea de joi spre vineri, vor primi ajutoare financiare de urgență.
Între 10.000 și 25.000 lei este suma de bani alocată fiecărui apartament care a suferit avarii în urma exploziei dronei de la Galați. Este vorba despre de 10.000 lei pentru apartamentele care au până în 25% avarii și 25.000 lei pentru apartamentele care au avarii de peste 25%.
Pe de altă parte, și autoritățile locale căutau încă din această dimineață soluții pentru a ajuta familia afectată. Primarul Galațiului încearcă să găsească cele mai bune soluții. În primul rând, au început încă de aseară cu o curățenie în apartament. Au strâns resturile rămase în urma exploziei și au promis că vor ajuta familia.
Femeia, în vârstă de 52 de ani, care a suferit rănit în urma incidentului, este în continuare internată la Spitalul de Urgență din Galați, iar fiul ei la Spitalul de Pediatrie. Medicii au declarat că cei doi se simt bine și că e posibil ca în zilele următoare să fie externați.
Ancheta penală în cazul dronei prăbușite de la Galați a fost preluată de Parchetul General și sunt vizate infracțiuni la codul aerian, dar și de infracțiunea de distrugere și tentativă la omor calificat.

