Rusia a pierdut teren în Ucraina în luna aprilie, o premieră de la contraofensiva ucraineană din vara anului 2023

Dronele au jucat un rol cheie în lupte încă din primele zile ale războiului din Ucraina / Profimedia Images
4 mai 2026, 20:06

Suprafaţa controlată de Rusia în Ucraina s-a micşorat cu aproximativ 120 de kilometri pătraţi în luna aprilie, o premieră de la contraofensiva ucraineană din vara anului 2023, potrivit unei analize realizate de AFP pe baza datelor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

După mai bine de patru ani de război, luptele intense continuă pe linia frontului, în timp ce negocierile diplomatice dificile au fost blocate de la izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu.

Moscova a propus recent un armistiţiu scurt pentru comemorările din 9 mai din Rusia ale victoriei sovietice asupra Germaniei naziste, în timp ce Kievul cere un armistiţiu prelungit pentru a facilita discuţiile, o cerere pe care Kremlinul o refuză.

Retragerea forţelor Moscovei raportată de ISW nu este, însă, totală. Militari ruşi continuă să fie infiltraţi în trei sferturi din zonele în care Ucraina a recâştigat teren.

Armata rusă trimite constant grupuri mici de soldaţi să ocupe poziţii în secţiuni ale frontului care constau în zone mobile late de câţiva kilometri şi expuse constant atacurilor cu drone, unde să se ascundă pentru a facilita avansul forţei principale.

Aceste operaţiuni de infiltrare în zone pe care Rusia nu le controlează pe deplin nu sunt incluse în estimările teritoriului deţinut de fiecare parte.

Câştigul obţinut de Kiev este în concordanţă cu încetinirea avansurilor ruseşti din decembrie 2025, până în punctul în care forţele Moscovei au făcut un progres limitat pe teritoriul ucrainean în luna martie (23 de kilometri pătraţi).

„Contraatacurile terestre şi atacurile de la distanţă medie ale Ucrainei, blocarea utilizării ruseşti a terminalelor Starlink în Ucraina în februarie 2026 şi represiunea Kremlinului asupra Telegram au exacerbat problemele existente în cadrul armatei ruse”, afirmă institutul.

De asemenea, acesta indică un posibil efect al „tendinţelor sezoniere” legate de topirea porţiunile de sol îngheţate şi ploile de primăvară care „înrăutăţesc condiţiile” pentru deplasarea trupelor.

Fără a face un progres major în aprilie, armata ucraineană a reuşit să avanseze în diverse locuri de-a lungul liniei frontului: câte aproximativ 40 de kilometri pătraţi în regiunile Zaporojie, Harkov şi Doneţk.

Rusia, însă, a cucerit câţiva kilometri pătraţi la est de Kramatorsk (Doneţk).

Aceste estimări exclud, de asemenea, câştigurile revendicate de partea rusă, dar nici confirmate, nici infirmate de ISW, care colaborează cu Critical Threats Project (ce ţine de American Enterprise Institute), un alt think tank american specializat în studii ale conflictelor.

Deşi câştigurile Ucrainei din aprilie au fost primele înregistrate în ultimii doi ani şi jumătate, ele rămân marginale, 120 de kilometri pătraţi reprezentând doar 0,02% din teritoriul Ucrainei incluzând Crimeea şi Donbas.

La mai bine de patru ani de la începerea invaziei, Rusia ocupă puţin peste 19% din suprafaţa Ucrainei, inclusiv 7% în Crimeea şi în zonele bazinului industrial Donbas, deja sub control rusesc sau al separatiştilor pro-ruşi înainte de invazia din februarie 2022.

Cea mai mare parte a progreselor trupelor ruse a fost realizată în primele săptămâni ale conflictului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite