Fenechiu, PNL: Credem că Ilie Bolojan face ce trebuie și că el ar trebui să-și continue guvernarea

27 April 2026, 16:53

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, luni, că Partidul Național Liberal îl susține pe Ilie Bolojan, iar acesta ar trebui să-și continue guvernarea.

”În ipoteza în care opinia mea va conta întotdeauna am recomandat ca într-o situație de genul ăsta, parlamentarii puterii, confruntați cu o moțiune de cenzură, să răspundă prin prezent nu votez, pentru că sarcina demonstrării unei majorități de demitere trebuie să fie a celor care vor să demită. Și tu nu ai de făcut nicio demonstrație. Decizia nu e la mine. Recomandarea mea este ca parlamentarii PNL, și nu doar PNL – cei care sunt coaliția, să meargă pe varianta «Prezent, nu votez»”, a afirmat liderul senatorilor PNL.

Grindeanu: Secretarii de stat şi prefecţii PSD să demisioneze. Scopul comun e de a dărâma guvernul Bolojan

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că Biroul Permanent Naţional şi preşedinţii de filială ai PSD au decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură şi le-a cerut secretarilor de stat şi prefecţilor propuşi de social-democraţi să îşi dea demisia. De asemenea, liderul PSD a afirmat că demersul comun este o ”maximizare în Parlament a șanselor de a trece”.

Ilie Bolojan are susținerea PNL pentru a rămâne și în funcția de premier, dar și în funcția de președinte al partidului.

”Eu cred că în momentul de față Partidul Național Liberal a precizat cât se poate de clar că îl susține pe Ilie Bolojan. Restul sunt speculații”, a subliniat Fenechiu.

”În ceea ce privește Partidul Național Liberal, noi credem că Ilie Bolojan face ce trebuie și că el ar trebui să-și continue guvernarea. Ce se va întâmpla? Nu știu. Ca să fiu cât se poate de onest, imaginați-vă că există variante de guvernare chiar și fără Partidul Național Liberal. Treaba noastră este să ne susținem punctul de vedere, iar în ipoteza în care nu reușim, matematic, în Parlament să obținem acele lucruri pe care le-am decis politic, putem fi în opoziție sau putem apela la popor să mergem în alegeri anticipate”, a spus liderul senatorilor PNL.

Daniel Fenechiu a subliniat că Ilie Bolojan ar trebui să rămână președintele Partidului Național Liberal, iar formațiunea politică nu pierde prin faptul că îl susține.

”Președintele partidului este ales de un congres, pe un termen. Faptul că la un moment dat, politic, se pot întâmpla anumite evoluții nu înseamnă că trebuie să schimbi președintele partidului. Dacă mă întrebați pe mine, Ilie Bologan rămâne președintele partidului. (…) Ilie Bolojan este un om care aduce un plus Partidului Național Liberal și nu cred că Partidul Național Liberal pierde în vreun fel susținându-l pe Ilie Bolojan”, a adăugat Fenechiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite