Iranul promite să “riposteze în curând” la confiscarea unui cargou de către Statele Unite

Iran - SUA / Arhivă
20 April 2026, 08:37

Iranul a promis luni că va “riposta în curând” la confiscarea de către Marina americană a uneia dintre navele sale cargou care încerca să forţeze blocada porturilor iraniene impusă de Statele Unite, notează AFP.

“Forţele armate ale Republicii Islamice Iran vor riposta în curând şi vor lua măsuri de represalii împotriva acestui act de piraterie armată şi împotriva militarilor americani”, a scris pe Telegram purtătorul de cuvânt al Statului Major iranian.

El a acuzat Statele Unite că au “încălcat armistiţiul de două săptămâni” în vigoare din 8 aprilie.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică pe reţeaua sa Truth Social, că Marina SUA a deschis focul în Golful Oman asupra navei cargou Touska, sub pavilion iranian şi supusă sancţiunilor Trezoreriei Statelor Unite, şi a preluat controlul asupra navei.

Pregătiri pentru noi negocieri SUA – Iran, în Pakistan. Marina Statelor Unite a capturat un cargobot iranian

Statele Unite și Iranul sunt aproape de reluarea negocierilor de pace, tot în Pakistan, la Islamabad. Cu toate acestea, presa de la Teheran susține că Iranul nu intenționează să participe la discuții. De data aceasta, delegația americană nu va fi condusă de vicepreședintele JD Vance. Informația vine chiar de la Donald Trump. Armistițiul dintre Statele Unite și Iran va expira miercuri, iar președintele american a amenințat deja Teheranul că va relua bombardamentele dacă iranienii nu sunt de acord cu o nouă înțelegere.

Iranul a ridicat vineri blocada strâmtorii Ormuz, prin care trece în mod normal o cincime din comerţul mondial cu petrol şi gaze naturale, dar a anunţat sâmbătă că reia “controlul strict” asupra strâmtorii ca răspuns la decizia Statelor Unite de a menţine blocada porturilor iraniene.

Într-un mesaj anterior tot duminică, Donald Trump acuzase Teheranul că a încălcat armistiţiul, care expiră miercuri, prin lansarea de atacuri sâmbătă în strâmtoarea Ormuz, vizând, printre altele, o navă franceză şi una britanică, potrivit acestuia. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite