Conflict în Orientul Mijlociu: Pregătiri pentru noi negocieri SUA – Iran, în Pakistan. Marina Statelor Unite a capturat un cargobot iranian
Statele Unite și Iranul sunt aproape de reluarea negocierilor de pace, tot în Pakistan, la Islamabad. Cu toate acestea, presa de la Teheran susține că Iranul nu intenționează să participe la discuții. De data aceasta, delegația americană nu va fi condusă de vicepreședintele JD Vance. Informația vine chiar de la Donald Trump. Armistițiul dintre Statele Unite și Iran va expira miercuri, iar președintele american a amenințat deja Teheranul că va relua bombardamentele dacă iranienii nu sunt de acord cu o nouă înțelegere.
În Pakistan se fac ultimele pregatori pentru o posibilă reluare a negocierilor dintre oficialii Statelor Unite și cei ai Iranului. De data aceasta, delegația americană nu va fi condusă de vicepreședintele JD Vance.
Jonathan Karl, jurnalist al postului ABC: Şi o clarificare importantă, tocmai am vorbit la telefon cu preşedintele Trump, din nou. El mi-a spus că vicepreşedintele Vance nu va conduce delegaţia SUA la Islamabad. El (Trump) a spus că din cauza securităţii. Serviciul Secret nu s-a simţit confortabil să îl aibă pe vicepreşedinte în Pakistan, în interval de 24 de ore. El (Trump) a adăugat: JD e grozav.
La mai puțin de două zile de la expirarea armistițiului dintre Statele Unite, Israel și de partea cealaltă Iran, tensiunile sunt în creștere în regiunea strâmtorii Ormuz.
Marina Statelor Unite a capturat în Golful Oman un cargobot iranian care venea din China. Se îndrepta spre portul Bandar Abbas, când a refuzat să se conformeze avertismentului lansat de forțele americane.
Navă cu motor Touska, navă cu motor Touska! Evacuați sala motoarelor, evacuați sala motoarelor! Suntem pregătiți să tragem pentru a vă opri.
Salva inițiată de distrugătorul cu rachete ghidate USS Spruance a continuat. „Echipajul a refuzat să asculte avertismentul, așa că vasul Marinei noastre i-a oprit din traseu, făcând o gaură în sala motoarelor”, a detaliat Trump. Pușcașii marini americani au nava în custodie și verifică tot ce se află la bord.
Iranul promite să “riposteze în curând” la confiscarea unui cargou de către Statele Unite
Drept răspuns, forțele iraniene au atacat cu drone nave militare americane, a susținut Comandamentul militar suprem de la Teheran, odată cu avertismentul unei riposte apropiate, în fața a ceea ce a numit „un act de piraterie”.
”Iranul nu ne poate șantaja, venim cu o ofertă corectă și rezonabilă – dacă nu o acceptă, vom distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran. Gata cu domnul de treabă”, avertizase ieri, în postări succesive, Donald Trump.
Mohammad Bagher Qalibaf – negociatorul-șef al Iranului: Există o zicală: dacă un nod poate fi dezlegat cu mâna, nu trebuie să folosești dinții.
Blocada impusă de Statele Unite, retorica amenințătoare, poziții în permanentă schimbare și cereri excesive din partea Washingtonului sunt principalele impedimente invocate de Teheran în acceptarea unor noi discuții. Lipsa unei perspective certe de negociere a urcat prețul petrolului cu 7 procente, până la 96,88 de dolari pe baril pentru reperul internațional – Brent.

