Premierul Bolojan: Cel mai probabil, va scădea acciza la carburanți
Premierul Ilie Bolojan a anunțat reducerea accizei la carburanți de săptămâna viitoare, pentru a tempera scumpirile la pompă. De luni, Guvernul va discuta și alte măsuri de sprijin pentru populație. Într-un interviu acordat G4Media, șeful Executivului a subliniat că România nu va interzice exportul de carburanți.
Premierul Ilie Bolojan: “Din punct de vedere al reducerii TVA, avem o componentă de infringement cu Uniunea Europeană. Dacă am aplica-o, ar însemna că ne creăm această problemă. Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect. Există două ipoteze de lucru care vor fi analizate în zilele următoare în așa fel încât, pe de o parte, să putem estima care ar fi capacitatea de reducere a accizei pe care statul român o poate suporta, atât din punct de vedere al duratei în care s-ar aplica această schemă – pentru că, din păcate, nu avem o predictibilitate vizavi de durata războiului din Iran. Cu cât acest război va fi mai lung, cu cât va genera în continuare blocaje pe piața de transport global de combustibil, cu atât efectele nefavorabile asupra economiilor globale, inclusiv românești, vor fi mai mari.”
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere – benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență care instituie măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză.
‘‘Se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026 inclusiv. Durata situației de criză poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, prin acte normative emise de Parlamentul sau Guvernul României. Încetarea situației de criză și a măsurilor de protecție se poate dispune înainte de împlinirea termenului prevăzut”, se arată în OUG.
Potrivit sursei citate, se vor institui măsuri de limitare a adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile și livrările intracomunitare.

