Căutările marinarilor dispăruți după scufundarea unui remorcher în Portul Midia au fost sistate din cauza vântului puternic
Două persoane sunt decedate, iar alte trei sunt dispărute, după scufundarea unei nave în Portul Midia. Primele date arată că motoarele remorcherului au cedat, nava a luat apă la bord, s-a scufundat rapid şi a fost dusă de curenţi. Vă avertizăm, sunt informaţii cu puternic impact emoțional!
Căutările celorlalți trei marinari români daţi dispăruţi după scufundarea remorcherului Astana, aproape de portul Midia, au fost reluate în această dimineaţă, dar au fost oprite la scurt timp, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Trupurile adoi dintre marinari au fost găsiţi aseară şi aduşi la mal. Poziția navei, aflată la 26 de metri adâncime, îngreunează munca scafandrilor.
ACTUALIZARE “În prezent, prioritatea noastră vizează recuperarea colegilor dispăruți în mare, imediat ce condițiile meteo vor permite reluarea operațiunilor în deplină siguranță”, se arată într-o informare de presă a Midia Marine Terminal.
Compania precizează că nava era autorizată să participe la toate tipurile de operațiuni specifice la terminalul offshore și a fost implicată în sute de astfel de operațiuni.
Construit în 2006, remorcherul a trecut prin multiple procese de recertificare și revizie, ultima fiind efectuată în iunie 2025, când au fost realizate toate lucrările necesare pentru funcționarea în condiții de optime de siguranță, se mai arată în comunicat.
Midia Marine Terminal mai precizează “Ultima inspecție efectuată în vederea menținerii certificatului de clasă, realizată de către societatea de clasificare navală Bureau Veritas, a avut loc la data de 16 ianuarie 2026. De asemenea, remorcherul a fost inspectat de Autoritatea Navală Română în 10 septembrie 2025, toate elementele mecanice și tehnice fiind certificate de autorități competente în domeniu”.
ACTUALIZARE Căutările celor trei marinar dispăruți au fost sistate din cauza vântului puternic. Inițial, în jurul orei 9.00, au început căutările celor trei marinari dispăruți, odată cu scufundarea remorcherului la o distanță de aproximativ 8 km față de portul Midia, însă o oră mai târziu a fost dat un cod galben de vânt care a intrat în vigoare și este valabil până mâine seară, iar scafandrii nu au mai putut interveni în zonă pentru că și-ar fi pus siguranța în pericol, a transmis Ana Maria Stancu pentru Telejurnalul de la ora 12.00. Și o ambarcație de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost trimisă în zonă, însă și aceasta s-a retras, iar scafandrii Forțelor Navale Române nu au mai ajuns până la locul în care se află nava. Ar fi fost un drum de aproximativ o oră și jumătate din portul militar și au fost retrași tot din cauza vremii nefaste. Nava se află la o adâncime de 26 de metri, iar poziția ei este una care îngreunează căutările, iar scafandrii ar fi fost în pericol din cauza curenților puternici și din cauza valurilor mari care sunt în acest moment pe mare.
ACTUALIZARE S-au reluat căutările celorlalți trei marinari români dispăruți după scufundarea remorcherului Astana, la 8kilometri distanță de portul Midia. Doi marinari au fost găsiți aseară și aduși la mal. Poziția navei, aflată la 25 de metri adâncime, îngreunează munca scafandrilor, însă au fost analizate mai multe posibilități de intrare în interiorul navei în condiții de siguranță. Primele date ale anchetei arată că motoarele remorcherului au cedat în timp ce asista un petrolier care se îndrepta spre terminalul Midia. Nava a luat apă la bord, s-a scufundat rapid și a fost luata de curenți.
După mai bine de 10 ore de căutări de la momentul producerii accidentului, a mai fost găsit un marinar fără viață. Vorbim despre două victime decedate în acest moment, a transmis Ana Maria Stancu pentru TVR Info.
Al doilea marinar a fost găsit cu ajutorul scafandrilor militari, care s-au deplăsat în zona în care s-a scufundat nava și au folosit aparatură de identificare, de cercetare a nave – sonar și alte materiale tehnice. Asta pentru că nava a fost găsită la o adâncime de 25 de metri, iar în zona vizibilitatea era redusă.
Scafandrii care au efectuat verificări la fața locului și ambarcațiunile de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare nu reușiseră să identifice nava din cauza vizibilității reduse și a mării foarte agitate.
Încă trei victime se pare că sunt la bordul navei, însă această informație nu este confirmată, pentru că scafandrii de la fața locului nu au reușit să verifice în totalitate compartimentele navei – nu au putut vedea noaptea ce se întâmpla exact acolo, însă ceea ce au putut observa, siluetele pe care le-au văzut, par să fie siluetele marinarilor care se aflau la bord.
Victima a găsită, a fost dusă în portul militar Constanța, iar cazul a ajuns pe masa procurorilor pentru că a fost deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.
Alarma s-a declanșat miercuri dimineața la ora 8.40. Remorcherul Astana asista un petrolier sub pavilionul insulelor Marshall și se îndrepta spre un terminal aflat la 8 km de portul Midia. Aproape de destinație, motoarele principale au cedat. La bord se aflau cinci marinari, toți români.
În ajutorul navei au intervenit 3 ambarcațiuni de la Arsvom cu 14 scafandri și pompieri și echipaje medicale. Inclusiv un elicopter SMURD. Primul marinar găsit a fost adus pe cheu și resuiscitat, însă fără rezultate, la două ore după accident a fost declarat decedat.
Printre marinarii dispăruți este și fostul fotbalist Sorin Tufan, care a jucat la Farul Constanța și Steaua București. Avea 57 de ani.
În cursul serii de miercuri, scafandrii militari au reușit să intre în corpul navei aflată la 25 de metri adâncime și au recuperat trupul unei victime.
Pentru că marea era agitată, operațiunile de salvare au fost suspendate și sunt reluate joi dimineața când se va încerca scoaterea trupurilor celor trei marinari rămași în navă.

