Port strategic din Emiratele Arabe Unite, vizat de drone iraniene
Emiratele Arabe au fost din nou țintă ale unui atac cu dronă al Iranului. Aparatul de zbor a vizat una dintre cele mai mari instalații de depozitare a petrolului din Orientul Mijlociu.
Resturile dronei, care a fost interceptată, au provocat un incendiu în portul Fujairah, locul de unde pleacă o conductă vitală pentru transportul petrolului pe cealaltă coastă a Peninsulei Arabe. Actvitatea în port a fost suspendată.
Fujairah este punctul de plecare al conductei de petrol Abu Dhabi care traversează Emiratele permițându-i să exporte țiței, ocolind strâmtoarea Ormuz. Are o capacitate de aproximativ 2 milioane de barili pe zi. După atacul americanilor asupra insulei iraniene Kharg, Teheranul amenință Emiratele cu noi atacuri, sub pretext ul că i-au ajutat pe americani la această operațiune.
Ebrahim Zolfaghari, purtător de cuvânt al armatei iraniene: „Declarăm liderilor Emiratelor Arabe Unite că Republica Islamică Iran consideră că este dreptul său legitim, în apărarea suveranității și teritoriului său național, să atace punctele de lansare a rachetelor inamice americane situate în porturi maritime, docuri și ascunzătorile forțelor americane care se adăpostesc în unele orașe din Emiratele Arabe Unite.”
Iranul susține că loviturile asupra Emiratelor Arabe sunt legitime după ce americanii au atacat insula Kharg, principalul nod petrolier al republicii islamice.

